Deşi înainte de căderea Guvernului nemulţumirile sindicale deveneau tot mai acute, acum s-a lăsat linişte peste sindicalişti
Criză politică e în toi, cea sindicală aproape că s-a vaporizat. Imediat după căderea Guvernului, sindicatele - mai ales cele din sectorul bugetar -
s-au potolit. Explicaţia e simplă: nu mai au cu cine să trateze.
Tocmai de aceea, principalii lideri sindicali de la nivel naţional şi-au pus pe pauză discursurile pline de patos şi au calmat spiritele. Acum aşteaptă. „Încă nu am decis dacă vom mai organiza sau nu grevă, însă contextul politic este acum mai dificil şi soluţionarea problemelor noastre s-ar face mai greu. Există posibilitatea amânării protestelor până după alegeri, însă această decizie se va lua la nivelul organizaţiilor din teritoriu şi la nivelul consiliului director”, a declarat Aurel Cornea, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din învăţământ (FSLI). Acesta a adăugat că se ia în considerare o eventuală întârziere a manifestaţiilor până la rezolvarea problemelor politice. Cele mai importante manifestări au avut loc pe 5, respectiv 7 octombrie 2009, alături de ceilalţi membri ai Alianţei Bugetarilor.
Bugetarii cer reanalizarea ultimei grile unice de salarizare, scoaterea concediului de 10 zile fără plată propus pentru perioada octombrie - decembrie 2009 şi eliminarea ideii de concediere a unui număr crescut de salariaţi de la stat.
Deşi înainte de căderea Guvernului nemulţumirile sindicale deveneau tot mai acute, acum s-a lăsat linişte peste sindicalişti
Criză politică e în toi, cea sindicală aproape că s-a vaporizat. Imediat după căderea Guvernului, sindicatele - mai ales cele din sectorul bugetar -
s-au potolit. Explicaţia e simplă: nu mai au cu cine să trateze.
Tocmai de aceea, principalii lideri sindicali de la nivel naţional şi-au pus pe pauză