Săptămânalul „Viaţa medicală“, publicaţie de elită între frunzişul maculat al presei româneşti de după marele potop care i-a dezunit pe proletarii nesătui de revoluţii, dar sastisiţi de „Marx cu absurditatea-i genială“ (poetul Şerban Codri dixit), găzduieşte la pagina „Medic-medicină-cultură“ (între carte-arte-muzică şi alte) rubrica de cronică teatrală „Scena ca o lume“. În numărul 23/17 iunie 2013 semnează Candid (ce nume frumos!) Stoica (subtilă – şi frustă trimiterea la stoicism!) articolul Dramaturgie de tranziţie, care se vrea o cronică la spectacolul Cinci femei de tranziţie de Rodica Popescu-Bitănescu, de la Naţionalul bucureştean, îndrăgita actriţă al cărei râs ne-a înseninat de atâtea ori sufletul, ca un clopoţel de stele pus pe şotii. Meticulos ca un Colombo dintr-o altă poveste, semnatarul articolulul menţionează ex abrupto vârsta autoarei – „septuagenara“ – uite-aşa, ca să ştie şi publicul spectator la ce să se aştepte că, de-ar fi fost o jună Rodică trecând voioasă pe lângă jun(can)ii treierători de frunze şi le-ar fi desluşit acestora pe înţeles tainele monoloagelor vaginului, cu profunzimi abisale (de taine vorbesc!), atunci mai treacă-meargă: fătuţa s-ar fi bucurat de circumstanţe… atenuate. Deci, prima hibă: „septuagenera“ actriţă s-a nărăvit la scris, „a pus-o“ şi de-un spectacol pe prima scenă a ţării şi, culmea! de 11 ani face săli pline (că tot se-ntinde tranziţia asta ca pelteaua) spre bucuria colegilor săi (Candid y compris). Investigarea „cazului“ este făcută după toate regulile detectiviste. Trecem cu observatorul vigilent printre „macarale, garduri, schele“ (Naţionalul este în plină restaurare, sus pălăria!) atent să nu se împiedice de niscaiva fiare vechi şi… fiare noi şi, atent mai abitir la temerarele spectatoare hotărâte să răzbească până la intrarea în teatru fiindcă, vai! „rar sunt însoţite de bărbaţi cu figuri placide