Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10 solutii pentru a evita o prabusire identitara fatala!

Publicat in Corect News, marți 26 noiembrie 2013 ·

Semnele bugetului pe 2014, dar si semnele politice, nu sunt favorabile culturii si creatorilor romani. Desi vorbesc mai tot timpul despre spirit identitar, despre idealurile nationale, administratorii si decidentii statului roman tind sa duca spre zero curba descendenta a finantarilor pentru produsele culturale de calitate.

Toata lumea e de acord cu faptul ca operele culturale realizate astazi devin patrimoniul nostru cultural, national si identitar de maine. De la discursuri la fapte, insa, e o cale atat de lunga incat resemnarea, salvarea pe cont propriu, daca nu chiar exilul interior ori cel geopolitic devin, pentru multi creatori si consumatori de produse culturale de calitate, formule de a trece printr-o epoca tot mai aculturala si mai lipsita de Dumnezeu. Ce ar fi de facut in al doisprezecelea ceas pentru cultura romana si pentru salvarea spiritului identitar? Aplicarea celor 10 solutii pe care le intrevad si pe care le public in acest text ne-ar putea da speranta ca exceptionalismul romanesc ar putea sa se manifeste macar la vederea iminenta a unei prabusiri identitare fatale!

1.Avem nevoie ca de aer de infrastructura culturala (un sistem national de distributie si de promovare pentru produsele culturale de calitate) prin intermediul caruia sa estompam, cat mai mult, tribalizarea si talibanizarea spatiului cultural romanesc. In fiecare capitala de judet, printr-un parteneriat public-privat, va fi construit cate un Mall Cultural in care sa fie difuzate produsele culturale de calitate. In fapt, o retea nationala de distributie si promovare a produselor culturale, cu informatii despre vanzarea acestora in timp real.

2.Avem nevoie, in toate structurile administrative locale, regionale si nationale cu atributii culturale, de resurse umane de calitate care sa fi probat ca au capacitati manageriale, nu cum se intampla acum sa avem directori, pres

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zece ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan. Legea merge la promulgare

Ziare.com acum o ora
Camera Deputaţilor a adoptat marți, 14 mai, decizional, proiectul de lege iniţiat de către senatorul PSD Robert Cazanciuc care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan vor rămâne 10 ani fără permis auto. Cazanciuc spune că, din momentul

Ministrul Apărării: Sistemul Patriot operaţional în România este indispensabil. Discuţia privind cedarea unei astfel de baterii către Ucraina va fi analizată în CSAT

G4Media acum o ora
Sistemul PATRIOT operaţional în România este indispensabil, iar discuţia privind cedarea unei astfel de baterii către Ucraina va fi analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a declarat, marţi, la Braşov, ministrul Apărării, Angel Tîlvă

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 38 minute
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum 2 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Război în Ucraina, ziua 810. Ciolacu despre sistemul Patriot pentru Ucraina: am vorbit cu președintele României. Decizia, în CSAT

Press Alert acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit marți că a discutat cu președintele României, Klaus Iohannis, despre sistemul Patriot care ar putea fi trimis în Ucraina. „Am vorbit cu președintele României, decizia va fi luată în CSAT”, a spus premierul. Decla

Evadare spectaculoasă pe o autostradă din Franţa. Un convoi a fost atacat, doi poliţişti au murit

Mediafax acum 2 ore
O evadare spectaculoasă a avut loc pe o autostradă din Franţa. Un convoi care transporta un deţinut a fost atacat pe şosea de mai multe persoane înarmate. Doi poliţişti au murit în urma luptelor, iar un deţinut a evadat.

Zelenski se duce în vizită în Spania şi se va întâlni vineri cu regele

News.ro acum 13 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va veni în vizită la Madrid pe 17 mai şi se va întâlni cu regele Felipe al Spaniei, a anunţat marţi Palatul Regal într-un comunicat citat de Reuters. Monarhul va organiza o recepţie pentru Zelenski la ora lo

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

‘Săptămâna Şcoală în Siguranţă’, campanie la nivel national

Radio Mures acum 24 minute
În perioada 14-17 mai 2024, Poliţia Română, prin Direcţia Siguranţa Şcolară, a demarat, la nivel naţional, evenimentul ‘Săptămâna Şcoală în Siguranţă’. În această perioadă, sunt derulate activităţi care să conducă la conştientizarea populaţiei şcola

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

16°
mar.

6°/16°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

18°
mar.

9°/18°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

7°/20°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°