„Nevestele vesele din Windsor“, spectacolul regizat de Alexandru Tocilescu la Teatrul Metropolis din Bucureşti, este o lecţie de efort şi de entuziasm pragmatic. Muzica lui Nicu Alifantis este ca o scânteie care aprinde talentul celor 20 de actori. Se cântă live, se dansează drăceşte, se râde vârtos.

După audiţii dure, Alexandru Tocilescu a alcătuit o distribuţie funcţională, care recondiţionează un succes de casă al Teatrului Tineretului Piatra Neamţ, din 1978. Anul trecut, după ce a ascultat muzica lui Alifantis, niciodată imprimată pe disc sau difuzată la radio şi îngrozit de ideea că acele compoziţii s-ar putea pierde pentru totdeauna, Alexandru Tocilescu a trecut la acţiune şi a făcut un plan de bătaie.

A lucrat mult mai relaxat, pentru că acum spectacolul nu mai trebuie să lupte cu sistemul şi cu ştampilele pe care tot felul de secretăraşi de partid i le-au pus atunci: „decadent", „sfidător", „dăunător". Astăzi, rock'n'roll-ul nu mai duce tinerii pe drumuri de pierzanie. Spectacolul „Nevestele vesele din Windsor", ediţia 2011, are chiar un aer original-arhaic, aducând în prezent ceva din idealismul vremurilor la care a fost făcut. De fapt, nu este o nouă concepţie, ci o formă mult mai apropiată de viziunea regizorului: cu o trupă de muzicieni pe scenă (Byron), cu muzică live, „cu o cantitate de viaţă mai mare decât a avut", după cum spunea însuşi regizorul.

Concesiile lui Tocilescu

Alexandru Tocilescu a pus accentul acum mai mult pe scenele în care se cântă şi se dansează decât pe momentele de teatru propriu-zis. Supapele sunt eliberate în secvenţele de teatru, iar oala e sub presiune în scenele de dans grupat, coregrafiate la milimetru de Felicia Dalu. Coregrafa a ştiut să folosească fiecare bucăţică de scenă, ca un designer de top care îţi face mobilierul la comandă într-o garsonieră, iar 20 de actori pe o scenă atât de m