Familia Kennedy a fost cea mai iubită și populară familie de la Casa Albă, iar John F. Kennedy, cel de-al 35-lea președinte al Statelor Unite, reprezintă și astăzi un model și simbol al liberalismului american.
John F. Kennedy a luptat împotriva discriminării rasiale, a vrut să anihileze mafia, s-a opus invadării Cubei, dominației economice a petroliștilor și a fost un adept al liberalismului în general. Populația americană l-a îndrăgit atât de tare încât după asasinarea lui, școlile s-au închis în ziua respectivă, iar 54% din americani și-au întrerupt activitatea obișnuită. În următoarea perioadă, starea multor americani s-a caracterizat prin lipsa poftei de mâncare, probleme cu somnul, amețeală, nervozitate și chiar furie.
Pe 22 noiembrie s-au împlinit 50 de ani de la asasinarea lui Kennedy. Începând cu joia aceasta, LOOK TV vă pregătește un miniserial de excepție: ”Blestemul familiei Kennedy”. Filmul prezintă biografia familiei Kennedy, cu cele mai importante victorii și tragedii ale ei. Producția a obținut numeroase premii, printre care Emmy, Gemini și altele. Regia îi aparține lui Jon Cassar, iar distribuția este și ea una pe măsură: Katie Holmes, Greg Kinnear, Barry Pepper, Tom Wilkinson și alții.
Nu pierde o megaproducție. ”Blestemul Familiei Kennedy” îți relatează povestea unei familii care a făcut istorie. Primul episod va fi difuzat joi, 19 decembrie, de la ora 20.30, pe LOOK TV.
Vezi AICI trailer.