Bătrânul de 72 de ani şi-a rupt piciorul drept din şold şi a rămas imobilizat la podea o săptămână. Zadarnic a strigat după ajutor. Nimeni nu l-a auzit. Abia în această dimineaţă, un vecin l-a găsit aproape inconştient şi a sunat la 112.
Supravieţuitorul este Petru Moşneagu, un bătrân din localitatea Broscăuţi( jud. Botoşani). Momentele de agonie au început pe 25 ianuarie şi au durat până în această dimineaţă când a fost dus de ambulanţieri la spital. În toată această perioadă temperaturile au coborât până la -20 de grade.
Omul locuieşte singur într-o casă de la marginea localităţii. Momentele de agonie le-a trăit în ultimele şase zile, de pe 25 ianuarie până azi, perioadă în care temperaturile au coborât la -14 grade ziua iar noaptea la -20. Omul a alunecat pe podea când încerca să aprindă focul în sobă şi nu s-a mai putut ridica. Piciorul drept i s-a rupt din şold şi orice încercare a a se deplasa a fost zadarnică.
Dincolo de durerile crâncene, omul a trebuit să îndure şi gerul cumplit timp de o săptămână. Pentru că nu se putea mişca, nu a reuşit să arunce un lemn în sobă ca să încălzească locuinţa. „Am zăcut acolo ca un cîine şase zile. Am tot strigat să mă ajute cineva dar nu a venit nimeni", a spus bătrânul.
Bătrânul a prins războiul şi a fost învăţat cu greutăţile. Aşa că a luptat să supravieţuiască. „ Era atât de frig în casă că abia mai putea respira. M-am întins cât am putut şi am tras un covor şi mi l-am pus pe piept. Ca să nu mor de sete mi-am băut urina. De mâncat, am mâncat cojile de cartofi pe care le-am pregătit pentru porci. Aşa am rezistat până au dat de mine" , a spus Petru Mosneagu.
Vecinii , care nu l-au mai zărit de o săptămână, şi-au dat seama că s-a întâmplat ceva rău aşa că au intrat peste el în casă. Acolo l-au găsit aproape mort şi au sunat la 112. Un echipaj de la Salvare l-a preluat şi l-a dus la spital. „ Es