Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca de Export-Import a României, suspectată de deturnarea a 294 mil. lei

Publicat in Gandul, duminică 4 mai 2008 ·

Eximbank nu a depus actele necesare pentru a justifica cele 335 mil. lei pe care le-a primit de la stat

Curtea susţine că aceste date pot constitui „indicii că reprezintă o deturnare de fonduri“

Banca de Export-Import a României, Eximbank, este suspectată de de­tur­narea unor fonduri în valoare totală de 294,1 milioane lei, bani acordaţi de Ministerul Finanţelor Publice fără ca ban­ca să prezinte actele necesare, conform raportului Curţii de Conturi pe 2006, depus în Par­lament în martie anul acesta. În 2006, Eximbank, deţinută în proporţie de 95,374% de AVAS, deci de stat, a solicitat şi a primit de la Ministerul Finanţelor Pu­blice (actualul Minister al Eco­nomiei şi Finanţelor) suma totală de 334,9 milioane de lei pentru finanţarea creditelor şi a dobânzilor, însă a prezentat documente justificative pentru doar 12,17% din total, respectiv pentru 40,8 milioane lei.

Contactată de Gândul, Car­men Radu, preşedintele Exim­bank, nu a precizat concret dacă au fost depuse ulterior actele necesare aprobării fondurilor respective, declarând doar că inspectorii de la Curte desfăşoară o anchetă „la faţa locului“, verificând actele băncii. „I-am chemat la noi să vină şi să verifice. Am respectat cadrul legal. Concluziile lor se bazează pe nişte constatări rupte din context“, ne-a declarat ea.

Inspectorii Curţii de Conturi au subliniat în acelaşi raport că Eximbank a cerut de la stat fonduri suplimentare fără a ţine cont de banii rămaşi nefolosiţi din anul precedent, respectiv de gradul de utilizare a fondurilor, ceea ce a dus la „încasarea nejustificată de către Eximbank SA a unor sume semnificative, fără a-i fi necesare pentru scopul pentru care au fost solicitate“, se precizează în raport.

Banca a utilizat banii în alte scopuri

Mai mult decât atât, inspectorii au tras con­cluzia că banca nu a utilizat fondurile respective pentru destinaţiil

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 43 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 44 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°