Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Electrocutat la pescuit

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 3 noiembrie 2004 · ·

baiatul a tras curentul din curte in incercarea de a prinde peste. rudele spun ca era prima data cind bracona Un tinar comuna din Valea Sarii a murit electrocutat in timp ce incerca sa pescuiasca in riul Putna. Victor Busuioc, in virsta de 23 de ani, din Valea Sarii, a fost gasit luni dupa amiaza, de fratele sau, in coma pe malul riului. De asemenea, in albia riului, politistii au gasit un cablu care era racordat la reteaua electrica de inalta tensiune. Vecinii spun ca era pentru prima data cind barbatul pescuia cu ajutorul curentului electric. Fratele sau, Ionel Busuioc, a incercat sa-l salveze, dar a fost la un pas de a muri si el. Satenii povestesc ca in urma cu zece ani, un militar in termen, venit in permisie, a murit in aceleasi conditii. Victor Busuioc s-a dus luni dupa amiaza sa pescuiasca in riul Putna care trecea chiar prin spatele gradinii sale. Tinarul a tras curent din curte si, cu ajutorul unui conductor, a dat la peste. Din greseala, baiatul a atins firele si s-a electrocutat, mai ales ca hainele erau ude. Fratele sau, Ionel Busuioc a ajuns primul linga el si a incercat sa-l salveze, dar a fost la un pas de a muri si el. Acesta si-a resuscitat fratele, insa totul a fost in zadar. "Era tot vinat la fata. L-au pus intr-o masina, iar pe drum l-a preluat salvarea. Mai era acolo cu el fratele si cumnata lui", a spus Tudorel Ciota, vecinul tinarului electrocutat. "Am auzit lumea tipind si am vazut si salvarea venind. Medicii au incercat sa-i dea primul ajutor, insa baiatul murise deja. Era un baiat foarte bun. Pacat ca s-a dus asa de repede", ne-a spus Tudorica Leusteanu, angajat la statia SGA, pe malul Putnei. Politistii spun ca in apa a fost gasit un cablu electric racordat la reteaua electrica de tensiune. Vecinii tinarului povestesc ca acesta nu s-a mai dus pina acum sa pescuiasca cu ajutorul curentului electric, dar se pare ca metoda este practicata de

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoria Mangalia Nou termen în dosarul 2 Mai! Încep audierile (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 34 minute
Astăzi, 9 mai 2024, la Judecătoria Mangalia are loc ultimul de judecată în dosarul accidentului de la 2 Mai, din județul Constanța, cauză în care Pascu Matei Vlad, din București, este acuzat de decesul a doi tineri și rănirea altor trei! La termen

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 3 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes

Ziare.com acum 24 minute
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 24 minute
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 9 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Turneul european al lui Xi Jinping continuă. Preşedintele Chinei a ajuns în Ungaria

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei Xi Jinping a ajuns în Ungaria. Xi a fost aşteptat la aeroport de premierul maghiar Viktor Orban. Anterior, liderul chinez a vizitat Franţa şi Serbia.

Certificate de naștere și de deces în format digital în mai multe orașe din țară

Press Alert acum 12 ore
Cetățenii din Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și din județul Ilfov vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, începând de mie

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°