Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIAL Oferte „generoase“ à la russe

Publicat in Adevarul, joi 13 septembrie 2012 ·

Vizita premierului moldovean Vlad Filat în Rusia a demonstrat a câta oară că Moscova nu crede lacrimilor, nu se lasă convinsă cu vorbe dulci despre „parteneriat strategic" şi scuipă ... diplomatic pe abordarea pragmatică a relaţiilor bilaterale, pe care o flutură Chişinăul.

Rusia se ghidează doar de propriile interese, iar Putin şi Medvedev nu se sinchisesc să-i spună în faţă chiar şi lui Barroso, darămite lui Filat, care sunt acestea.

Prim-ministrul nostru s-a dus cu multe speranţe la Moscova, cele mai mari legate de proiectul acordului de colaborare în domeniul energetic, chiar dacă, prevăzător, a declarat că semnarea n-a figurat în agendă.Oficialii noştri n-au făcut publică varianta moldovenească a proiectului, aşa că presa şi experţii s-au pus pe ghicit cu ce i-am putea convinge pe ruşi să ne dea gaze mai ieftine şi să ne scape de povara grea a datoriilor acumulate de creatura separatistă din stânga Nistrului.

Ruşii, în schimb, și-au dezvăluit dorinţele. Şeful guvernului de la Moscova a spus clar că nu vedem niciun acord atâta timp cât suntem parte a comunităţii energetice europene, deoarece asta contravine intereselor Gazprom. Iar subalternul său, ministrul rus al Energiei Alexandr Novac, a fost şi mai explicit: dacă vrea o reducere de 30% a preţului la gaze, aşa cum solicită, Moldova trebuie să denunţe acordul de aderare la Pachetul Energetic al UE şi „să reglementeze datoria de 4,1 miliarde de dolari pentru livrările de gaze ruseşti".

Niciun cuvânt despre faptul că denunţarea cerută ar însemna că Moldova trebuie să renunţe la integrarea europeană sau despre faptul că din cele 4,1 miliarde de dolari doar vreo 10% sunt restanţe ale Chişinăului, în timp ce grosul datoriei îi revine Tiraspolului şi a fost acumulat timp de 20 de ani cu ştirea şi acordul Kremlinului.

Altfel spus, Moscova ne şantajează din nou: „Reunificarea ţării şi gaze

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 9 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 8 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 12 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 13 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 11 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 13 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°