Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV - Gabriel Tamaş revine în fotbalul românesc: negociază cu CFR! Fundaşul a ajuns deja la Cluj

Publicat in Pro Sport, marți 8 octombrie 2013 ·

UPDATE Gabi Tamaş a ajuns în urmă cu puţin timp la Cluj şi a fost ridicat de la aeroport de directorul sportiv al CFR-ului, Răzvan Zamfir. De aici, cei doi au plecat direct către sediul clubului CFR, pentru a demara negocierile cu preşedintele Iuliu Mureşan.

În funcţie de cum se vor derula discuţiile dintre cei doi, internaţionalul român va decide dacă îşi va pune semnătura pe un contract cu fosta campioană sau nu.

FOTO: Mircea Roşca

Gabriel Tamaş revine în fotbalul românesc. Fundaşul este în drum spre Cluj, unde, cel mai probabil, va semna cu CFR Cluj un contract până în iarnă.

După despărţirea de WBA, fundaşul a fost în tratative cu mai multe echipe din Vest (NEC Nijmegen şi Valencia au fost printre variante), însă oferta ardelenilor pare a fi cea mai tentantă din punct de vedere al carierei. Fundaşul a renunţat la pretenţiile financiare exagerate pentru a avea garanţia că va evolua constant. Astfel, el îşi poate vedea mai aproape visul de a reveni în circuitul echipei naţionale.

CFR era cotată în acest sezon drept una dintre favoritele la titlu. Fosta campioană, însă, a avut un start slab, aflându-se în acest moment pe locul 9, cu doar 13 puncte. Defensiva a fost călcâiul lui Ahile al formaţiei lui Grigoraş, doar două formaţii din Liga 1 primind mai multe goluri ca ardelenii: Oţelul şi "U" Cluj. Evoluţiile deplorabile ale lui Cadu i-au determinat pe şefii din Gruia să caute o soluţie pentru întărirea defensivei, iar Tamaş e văzută drept varianta ideală. Chiar dacă are o viaţă extra-sportivă tumultoasă, Mureşan şi Paszkany sunt convinşi că apărătorul se va schimba, Grigoraş urmând a-l transforma în "băiat cuminte".

A fost aproape de Gent

Voetbalnieuws.be anunţa astăzi că fundaşul este aproape de Gent, acolo unde Mircea Rednic îl vedea soluţia ideală pentru întărirea defensivei. Belgienii au mari probl

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 31 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 31 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Constanţa: Un bărbat şi o femeie, arestaţi pentru 30 de zile, fiindcă aveau droguri de mare risc asupra lor la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

News.ro acum 40 minute
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa, au documentat, duminică activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârş

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum 2 ore
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°