NEGOCIERI. Săptămâna viitoare, CNADNR şi Bechtel ar putea semna un acord prin care s-ar reduce semnificativ costurile la autostrada Braşov-Borş.
Autostrada Transilvania va costa cu mult mai puţin, după ce americanii de la Bechtel au acceptat o reducere a preţurilor, potrivit unor surse din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).
Firma americană a renunţat la şapte milioane de euro pentru fiecare kilometru construit. Până acum, Bechtel a construit un kilometru de autostradă contra sumei medii de 16 milioane de euro. „S-a convenit de comun acord să se achite în plus faţă de standardul acceptat la autostrada de pe Coridorul IV, care este de şapte milioane de euro/kilometru, un plus de 30%. Acest lucru înseamnă că preţul la Autostrada Transilvania, va fi de aproxamtiv nouă milioane de euro/kilometru, dar aici trebuie să ţinem cont şi de relieful zonei. Se va face o expertiză care să stabilească clar preţul pentru fiecare kilometru, dar acesta nu va putea depăşi suma deja acceptată”, a precizat sursa citată.
Ce concesii a făcut ministerul condus de Boagiu
Ministerul Transporturilor şi-a luat angajamentul ca întreaga autostradă să fie construită de americani, renunţând astfel la ideea de a relicita porţiunea de la Târgu Mureş la Braşov.
Potrivit înţelegerii, lucrările la Autostrada Transilvania vor fi continuate pe două tronsoane, 3C - Borş-Suplacu de Barcău, în lungime de 64 de kilometri, şi pe o porţiune de zece kilometri din sectorul 3B, care va lega Gilăul de Nădăşel.
Sursa citată a mai spus că Ministerul Transporturilor a solicitat Bechtel să construiască o centură cu profil de autostradă a municipiului Oradea. Cele două proiecte trebuie finalizate în 2012, având în vedere că tronsonul 3C este gata în proporţie de 40%
Lucrările se reiau după achitarea datoriilor
Potrivit surselor citate, lucrările