Luna ianuarie reprezintă pentru gospodari miezul iernii, atunci când pericolele stau la pândă. Dacă la 6 ianuarie, de Bobotează, se deschidea cerul, iar apele căpătau puteri tămăduitoare, la 7 ianuarie, de Sfântul Ioan Botezătorul, timpul porneşte agale din loc, căci nu întâmplător această zi mai este numită şi "cap de an".

Vechile tradiţii româneşti pomenesc în această zi a fost plămădită lumea, şi tot acum pruncii se află sub ocrotirea sfântului care nu-i lasă să treacă nebotezaţi. De altfel, multe gospodării au la loc de cinste icoana sfântului, considerat a fi protectorul casei.

Iordănitul

Pentru a fi feriţi de tot felul de boli şi nenorociri, oamenii ies afară, se udă cu zăpadă sau apă şi se feresc a lucra. În schimb, femeile pornesc la "iordănit", un ritual la care participă doar nevestele. Ele se adună seara laolaltă, în casa uneia dintre ele şi acolo aşază pe mese mâncare şi băutură din care se ospătează. În acelaşi timp, se dansează şi se cântă, bărbaţii fiind opriţi a lua parte la această petrecere. Dimineaţa, când pornesc către casele lor, femeile cer câte un vas de vin, drept răscumpărare, de la bărbaţii care le ies în cale. În alte părţi, creştinii care merg la biserică la slujba de Sfântul Ioan au parte şi ei de "iordănit". Numai că de această dată, ei sunt ridicaţi în braţe de trei ori la ieşirea din biserică şi stropiţi cu agheasmă. Drept răsplată, creştinii le dau feciorilor bani, vin sau colaci.

Masa moaşei

Un alt obicei respectat la Sfântul Ioan este "masa moaşei". "Moaşa merge cu apă sfinţită şi cu un buchet din flori uscate şi frunze verzi de muşcată pe la «nepoate», spre a le invita la petrecere. Plocoanele aduse de fiecare mamă sunt aşezate pe masă, în jurul colacului moaşei. Ceremonia începe cu tămâierea nepoatelor şi aprinderea lumânării de pe masă. Colacul cel mare al moaşei este rupt în mai