Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mărci care vor dispărea de pe piaţa americană în 2014

Publicat in Adevarul, marți 28 mai 2013 ·

În fiecare an, publicaţia „24/7 Wall St.“ identifică 10 mărci importante în SUA care vor dispărea în următorii ani. Lista de anul acesta reflectă natura competitivă brutală a anumitor industrii şi importanţa eficienţei, a inovaţiei şi a finanţării pentru a rămâne în joc.

Lista mai reflectă şi cum tendinţele industriei pot accelera căderea unor firme. În topul de anul acesta, „24/7 Wall St.“ include şi două reviste din SUA, „Martha Stewart Living“ şi „Road & Track“, care demonstrează declinul cu care se confruntă presa scrisă, şi cum reuşesc unii să se descurce mai bine ca alţii într-un domeniu aflat într-o continuă scădere. „Revistele trag după ele costurile grele de imprimare, de hârtie şi de distribuţie, o problemă cu care nu se confruntă competiţia online“, notează „24/7 Wall St.“

Electronicele sunt o altă categorie care are companii ce nu vor mai exista până în 2014. În fruntea acestui declin al electronicelor se află „Nook“, e-reader-ul de la „Barnes & Noble“, care este în competiţie cu firme mult mai mari, cum ar fi Apple şi Amazon.com. Din magazine va dispărea şi camera digitală Olympus. Vânzările la aparatele de fotografiat, în special a modelelor „point-and-shoot“ (cele care nu au nevoie de setări prealabile, pur şi simplu fixezi cadrul şi faci fotografia), au fost depăşite cu mult de smartphone-uri, care au prevăzute camere de o calitate mult mai bună.

O altă industrie care va suferi pierderi anul viitor este cea a automobilelor. Vânzările de maşini sunt în creştere în SUA, dar mărcile cu acţiuni publice sub jumătate de procent, nu pot concura cu cele care ori produc modele de lux (ca Mercedes-Benz), ori sunt giganţi ai industriei (ca General Motors). Suzuki s-a retras de pe piaţa americană anul trecut. Curând vor urma Mitsubishi şi Volvo.

Principalele criterii care anunţă declinul şi dispariţia anumitor mărci su

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 32 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 34 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°