Nu ştiu câţi raci au mâncat, dar, în anul 1989, românii puteau citi în Almanahul Vânătorul şi Pescarul sportiv un articol intitulat "Racul", scris de Mihai Burduja şi Avram D. Tudosie, din care aflau că "Racul, ca şi omarul şi langusta, cu care este înrudit, are o carne gustoasă şi hrănitoare, mult apreciată pretutindeni. Lung de 10-15 cm, racul de apă dulce are o carapace chitinoasă solidă, nişte foarfece puternice cu ajutorul cărora atacă şi se apără. Cele două antene flexibile ale sale se mişcă mereu în toate direcţiile, dibuind mâncarea şi sesizând direcţia pericolului. Racii văd foarte bine cu ajutorul ochilor, care se pot mişca independent unul faţă de altul. Carnivor mâncăcios şi rapace, racul mănâncă foarte mult în special în luna iunie, apoi, tot în această lună, îşi schimbă veşmintele. În această perioadă stă mai mult ascuns, renunţă la pradă şi consumă mai mult din grăsimea corpului său. Preferă mai mult alimentele proaspete şi de origine vegetală. Femela îşi schimbă crusta de mai puţine ori decât masculul."
Cititorul era informat şi cu privire la locul unde se găsesc cei mai mulţi raci: pe litoralul insulelor Timor, Celebes şi Noua Guinee, ca şi pe ţărmurile Indiei şi Malaysiei. Acolo trăieşte un rac mare de 30-40 cm, care îşi duce viaţa mai mult pe uscat. Noaptea porneşte la vânătoare după nuci de cocos pe care le deschide cu cleştii săi foarte puternici şi mănâncă conţinutul cu mare poftă.
Există şi raci migratori - aflăm din paginile articolului - care pornesc din Oceanul Indian prin Marea Roşie şi Canalul de Suez, pentru a ajunge în Mediterană, făcând acest drum în 30 de ani. Râurile populate de raci au o apă curată. Racii joacă rolul unor sanitari subacvatici şi în bazilnele artificiale, unde sunt introduşi de ihtiologi. Una dintre consecinţele neaşteptate ale eşuării petrolierului "Olympic Bravery", care a provocat în ianuari
