Un deţinut în vârstă de 34 de ani, de la Penitenciarul Vaslui, a ajuns în stare gravă la spital, vineri, după ce a înghiţit trei lame de bărbierit în timp ce se afla în celulă, bărbatul recurgând pentru a doua oară în această săptămână la un asemenea gest extrem, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Vaslui, deţinutul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui după ce l-a anunţat pe supraveghetorul de serviciu că a înghiţit trei lame de bărbierit.
Ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe, deţinutul a refuzat efectuarea unei endoscopii, deşi în urma investigaţiilor s-a constatat că două dintre lamele respective se opriseră pe tractul digestiv.
"În momentul în care a ajuns la spital, persoanei private de libertate i s-a asigurat asistenţa medicală de urgenţă. Pentru a stabili poziţia în organism a celor trei lame, s-a făcut o radiografie în care s-a observat că unul din obiectele tăioase se află la limita dintre esofag şi stomac, iar unul pe colon. Cu toate acestea, pacientul a refuzat o endoscopie şi chiar internarea în spital pentru o intervenţie chirurgicală", a declarat, vineri, managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.
Deţinutul a fost externat şi a revenit în Penitenciarul Vaslui, însă, în condiţiile în care starea lui s-a înrăutăţit, sconducerea unităţii a decis să fie din nou dus la spital.
"A fost transportat la spital şi aşteptăm recomandarea medicilor pentru a vedea dacă va fi transferat într-un spital din reţeaua penitenciarelor sau dacă va ajunge la o unitate medicală din Iaşi pentru a fi suspus unei intervenţii chirurgicale. Tânărul de 34 de ani a înghiţit trei lame de la un aparat de bărbierit de unică folosinţă, obiect care nu este interzis în sistemul de detenţie", a precizat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, Nicolae Toma.
Î