Institutul Naţional de Statistică (INS) a menţinut estimările privind creşterea economică de 0,5% din trimestrul al doilea faţă de primele trei luni ale anului. Pentru jumătatea anului, creşterea este de 1,8% comparativ cu semestrul întâi din 2012. Sursa: ADRIAN PÎCLIȘAN
Faţă de acelaşi trimestru din anul 2012, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 1,5% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier, se arată într-un comunicat al INS.
Conform datelor ajustate sezonier, produsul intern brut estimat pentru trimestrul doi al anului a fost de 155,5 miliarde lei în preţuri curente, în creştere cu 0,5% faţă de trimestrul I 2013 şi cu 1,4% faţă de trimestrul doi 2012.
În serie brută, PIB-ul pe trimestrul doi din 2013 a fost de 146,9 miliarde lei.
Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2013 a fost de 308,8 miliarde lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 1,8% faţă de semestrul I 2012.