Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mărturiile unui artist român emigrat în Canada: "M-a deprimat atmosfera din România şi m-am scârbit"

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 noiembrie 2010 ·

Artistul Saşi Vuşcan a renunţat la succesul din România şi a luat totul de la început. Liderul trupei „Jais” a emigrat în urmă cu aproape zece ani în Canada unde are o şcoală privată de muzică şi lucrează ca producător muzical.

Saşi Vuşcan a fost unul dintre cei mai importanţi tineri producători muzicali din Timişoara. A făcut parte din mai multe formule de jazz şi funk atât în oraşul de pe Bega, cât şi în capitală, unde a activat ca muzician timp de patru ani. Vârful succesului l-a atins cu trupa „Jais”, care la începutul anilor 2000, cu albumul „Stai”, avea să spargă toate topurile naţionale.

Când părea că şi-a găsit calea, iar soţia lui, Cosmina, avea o afacere de succes cu haine, Saşi Vuşcan a decis să renunţe la tot. „Când am ajuns în vârf mi-am dat seama că nu e nimic acolo. E o păcăleală, o pierdere de timp. Nu avea legături cu visele. M-a deprimat atmosfera din România şi m-am scârbit. Plecarea nu a fost justificată material, ci din cauza mizeriei morale în care se trăieşte aici”, a declarat Saşi Vuşcan.

Drama din spital

Picătura care a umplut paharul a fost naşterea fiului său Patrick, care s-a transformat într-o experienţă traumatizantă pentru familia Vuşcan. „Am întâlnit un doctor care era cel mai bun exemplu, o oglindă a mârlăniei din sistemul sanitar românesc. Aştepta mereu să fie mituit şi era un exemplu clasic de neprofesionalism. Atunci am decis să plecăm definitiv”, a mai povestit Saşi.

Pe 29 noiembrie 2002, Saşi a ajuns în oraşul Kitchiner, unde a început să lucreze la benzinăria surorii sale. După ce Cosmina şi-a găsit un job ca designer de modă la Toronto, cei doi s-au putut muta într-un oraş mai mare. „Cosmina a început să facă bani şi a dat rapid de succes. A avut prezentări la New York, Las Vegas, Atlanta. Eu m-am angajat la un studio de muzică al unui indian”, a mai spus Saşi. În 2005, muzicianul şi-a deschis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum o ora
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum o ora
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Florin Matache- „Eroul de la Liberec” și jurnalistul Silvian Bădulescu

Cancan acum 57 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Fostul portar al „câinilor”, Florin Matache – „Eroul de la Liberec” și jurnal

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 42 minute
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 15 minute
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum o ora
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Soldatul american acuzat de furt în Rusia a provocat daune "semnificative", susține un tribunal rus. Ce spune Pentagonul despre acțiunile lui Gordon Black

Ziare.com acum 39 minute
Gordon Black, soldatul american care este arestat în oraşul rusesc Vladivostok cel puţin până la 2 iulie, a fost acuzat oficial de furt de natură să provoace pagube semnificative, conform deciziei tribunalului rus, relatează Reuters. Tribunalul dist

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°