Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mesajul SUA: Respectaţi democraţia, dacă vreţi investiţii

Publicat in Romania Libera, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta i-a promis vicepreşedintelui SUA că justiţia din România va fi scoasă din bătălia politică internă. „Mi-a spus că pentru companiile americane ideea de a avea o justiţie independentă şi eficientă este foarte importantă. L-am asigurat că justiţia va fi din ce în ce mai mult scoasă din bătăliile politice interne, pentru că a fost un câmp de bătălie pentru politica internă în ultimii ani, iar eu l-am asigurat că principalul obiectiv este de a nu mai băga vreodată justiţia în bătăliile politice. Sunt convins că lucrul acesta se va întâmpla începând cu 2014“, a relatat Ponta conţinutul discuţiilor de marţi după-amiază.

„Poate la Washington e mai uşor de explicat de ce am evitat anul trecut crizele politice, mult blamatul acord cu Băsescu. Ei vor să ştie că nu mai avem o bătălie politică care să arunce totul în aer“, a fost interpretarea dată de Victor Ponta discuţiei cu Joe Biden.

Mesajul Casei Albe a venit în contextul scandalului din România referitor la înlocuirea unor şefi din DNA, operaţiune criticată şi de Ambasada SUA la Bucureşti.

Ponta promite recunoaşterea Kosovo

În discuţie a fost abordată şi problema recunoaşterii Kosovo, premierul Ponta spunând că l-a informat pe oficialul american că „anul viitor nu se va întâmpla nimic“, dar că în 2015 „România va avea o poziţie coordonată cu partenerii internaţionali“. Fără a face nominalizări, şeful Guvernului de la Bucureşti a făcut în acest fel trimitere la faptul că preşedintele Traian Băsescu, al cărui mandat expiră la finalul lui 2014, este un opozant al recunoaşterii independenţei Kosovo. Ponta s-a mai pronunţat în favoarea independenţei Kosovo, dar Traian Băsescu i-a atras atenţia că preşedintele este cel care poate recunoaşte independenţa unui stat.

Cei doi oficiali au discutat şi despre exploatarea gazelor de şist. „Poziţia vicepreşedintelui a fost

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coliziune violentă în Bistrița cu 8 persoane implicate, dintre care 6 sunt copii. A fost activat planul roşu de intervenţie

Ziare.com acum 35 minute
Grav accident marţi seara, 21 mai, pe raza localităţii Petriş, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie având în vedere că în accident au fost implicate 8 persoane, dintre care 8 copii, potrivit Inspectoratului

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 27 minute
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 21 minute
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 2 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 2 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 5 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

S-au încheiat audierile în dosarul Stormy Daniels. Donald Trump a refuzat să depună mărturie

Ziare.com acum o ora
Spectacol tăcut al lui Donald Trump în procesul său penal în care este acuzat că a plătit o starletă de filme pentru adulți pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă a lor, proces ale cărui audieri s-au încheiat marţi, 21 mai, transmite AFP. Tru

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

21°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

16°/27°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°