În tumultuoasa-i carieră politică, începută cu o spectaculoasă căzătură în cap într-un studio TV, Emil Boc a fost însoţit de multă îngăduinţă, pe măsura determinării sale de a pune ordine în guvernare.
Printre măsurile demne de apreciat s-a numărat şi tăierea, de la 1 ianuarie 2012, a „indemnizaţiei de revoluţionar". Bravo, domnule Boc - am spus atunci -, sunteţi primul şef de guvern care are curajul de a elimina această revoltătoare strâmbătate!
Acum îmi înghit vorbele: Boc ne-a păcălit ca un trişor de mare clasă. În timp ce manifestanţilor din Piaţa Universităţii li se transmitea că nu sunt bani pentru niciun fel de măriri salariale, lideri ai PDL băteau palma pe ascuns cu câteva căpetenii revoluţionare. Miza acestui târg murdar: peste 112 milioane de euro pe an! Bani de la buget, adică din impozitele românilor, inclusiv ale unora care-şi strigă necazurile în stradă.
Semnale ale jocului dublu făcut de Boc au venit încă din toamnă. Când a anunţat tăierea privilegiilor de care beneficiau „revoluţionarii cu certificat", şeful Guvernului a făcut-o cu jumătate de măsură: măsura era valabilă doar în 2012, fiind pusă pe seama crizei, nu a nevoii de a reinstaura etica bugetară. Din ianuarie 2013, plata rentei urma să fie reluată. Al doilea mare semn de întrebare a fost menţinerea în Guvern, ca secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor, a lui George Costin, personaj venit din tenebrele Revoluţiei şi îmbogăţit cu bani de la stat, prin înfiinţarea unei „fabrici de revoluţionari".
Îl bănuiesc pe Emil Boc că a cedat de frică. Profitori versaţi, liderii revoluţionarilor au simţit momentul greu al Guvernului şi au forţat negocierile, printr-o clasică schemă de şantaj: ne daţi banii, vă asigurăm liniştea. Sau, şi mai tranşant: dacă nu ne daţi banii, vă facem viaţa un iad!
Pesemne că Boc şi-a făcut socoteala: dacă o mie de oameni paşnici fac