Dreapta democratica are o nobila traditie intelectuala care trebuie cunoscuta si aparata, mai ales in aceste vremuri de relativism moral.
Pe langa figurile faimoase care n-au trecut prin pasiuni radicale, multi autori care au ajuns la idei liberal-conservatoare au fost in tinerete fascinati si sedusi de cantecul de sirena al utopiei egalitariste marxiste.
Este suficient sa-i amintesc aici pe Bertram Wolfe, pe James Burnham, pe Arthur Koestler, pe Irving Kristol, pe Annie Kriegel ori pe Alain Besancon.
Am scris pentru prima oara despre Whittaker Chambers in primavara anului 1989, pornind de la un simpozion ce avusese loc la Heritage Foundation, cunoscutul think tank conservator din Washington.
Intr-un eseu trasnsmis la Radio Europa Libera, notam ca la 26 martie 1984, intr-un remarcabil gest de reparatie valorica, presedintele Ronald Reagan a decernat, post-mortem, Medalia Libertatii lui Whittaker Chambers. Era vorba de o actiune politica si sprirituala incarcata de cele mai profunde semnificatii istorice, de un act de inalta semnificatie morala menit sa confere cea mai importanta distinctie civila a acestei tari unui om care a indraznit sa tina piept, intr-o clipa cruciala pentru viata natiunii, ofensivei totalitare sub toate formele sale, vizibile si invizibile. Spre a cita memorabilele cuvinte ale presedintelui Reagan: „Atata vreme cat umanitatea va vorbi despre virtute si visuri de libertate, viata si operele lui Whittaker Chambers vor innobila si vor inspira. Cuvintele lui Arthur Koestler sunt epitaful sau: martorul s-a dus, marturia sa ramane”.
Nascut in 1901, Whittaker Chambers a facut parte dintr-o generatie care a cunoscut iluziile si deziluziile romantismului radical, ale comunismului ca mesianism revolutionar, s-a dedicat cu juvenila exaltare unei cauze utopice in care vedea solutia tuturor dramelor umanitatii. A imbrati
