Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Epoca moşmoanelor

Publicat in Romania Literara, vineri 12 august 2011 ·

Între 1944 şi 1947 şase ţări europene şi-au pierdut monarhia, lor adăugîndu- li-se în 1967 Grecia, al cărei rege a fost expulzat în Italia de regimul militar din Atena.

Printre cele şapte ţări convertite cu forţa la republică s-a numărat atunci şi România, iar detaliul istoric că am fost scoşi din condiţie monarhică a însemnat începutul abrutizării la scară naţională, o abrutizare care mai durează şi astăzi, în ciuda aparenţei benigne date de răsturnarea din 1989.

Pierzîndu-şi conformaţia monarhică, România a intrat în deformaţie republicană, iar maltratarea de conştiinţă la care a fost supusă a dat naştere unei ignoranţe cronice în privinţa rolului pe care familia regală l-a jucat în destinul ei. Din acest motiv, românii au pierdut noţiunea celui care, uns de mîna patriarhului, trece prin uşile împărăteşti ale altarului şi, în plus, au pierdut sentimentul sacrului care decurge din apariţia unei figuri regale. Şi cum aceste două atribute – consfinţirea tiparului naţional prin ungere bisericească şi ilustrarea principiului divin prin asumare viageră – îşi dau întîlnire în fiinţa unui monarh, fie şi numai pentru atît poţi pricepe de ce prezenţa unui rege are darul de a inspira altceva decît conturul unui preşedinte. E un simbol în care se închid prea multe bucle de spirit ca să-l poţi înlocui cu tivul laic al unor cinici ahtiaţi de putere, care îşi joacă rolul savurîndu-şi fiecare importanţa irepetabilă. Şi cum neglijarea acestor atribute are o singură cauză – ignoranţa endemică –, o cercetare a istoriei monarhiilor europene nu poate fi decît binevenită.

Acesta a fost imboldul cu care Doina Uricariu şi-a scris Maxilarul inferior, titlul strîngînd sub el trei fire istorice pe care autoarea le urmăreşte prin alternanţă, după cum îi dictează dozajul naraţiunii şi dispoziţia de moment. Primul fir priveşte genealogia familiilor regale din Europa, al d

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum 19 minute
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum o ora
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Cele nouă țări europene care nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT de ziua homofobiei. În ce categorie este România

Ziare.com acum 44 minute
Nouă state ale Uniunii Europene nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Cele nouă țări sunt: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ital

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum 15 minute
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Naufragiul de la Sf.Gheorghe. Elicopter al Forţelor Aeriene Române, în misiune de căutare pe mare

Mediafax acum 46 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că „la solicitarea Autorităţii Navale Române, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziţie, în regim de urgenţă, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităţilor române de

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 31 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Primăria din Sibiu anunţă că Turnul Sfatului este închis şi nu va mai putea fi vizitat în Noaptea Muzeelor

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Primăriei municipiului Sibiu au anunţat că Turnul Sfatului nu va mai putea fi vizitat în „Noaptea Muzeelor”, deoarece a fost închis, vineri seară, pentru că un element de la un geam a fost deteriorat din cauza vântului foarte puternic

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°