Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel puţin patru morţi şi 75 de răniţi, în atacul din Belgia, în urma unui incident cu ARME şi grenade. VIDEO

Publicat in Gandul, marți 13 decembrie 2011 ·

UPDATE: Patru persoane au fost ucise, iar alte 75 rănite, marţi, de un bărbat în vârstă de 33 de ani, care a deschis focul şi a aruncat dispozitive explozive asupra mulţimii, în piaţa principală din Liege (sud-est), a anunţat Danielle Reynders, procurorul regelui în acest oraş, relatează AFP.

Un bilanţ anterior anunţa doi morţi şi 64 de răniţi.

În afară de atacator, ceilalţi morţi sunt un băiat în vârstă de 15 ani, decedat pe loc, un adolescent în vârstă de 17 ani, care a murit la spital, şi o femeie în vârstă de 75 de ani, de asemenea decedată la spital, a precizat magistratul.

Atacatorul a fost identificat ca fiind Nordine Amrani, un locuitor al oraşului Liege, în vârstă de 33 de ani.

Două persoane au fost ucise, iar alte zece rănite, marţi, în centrul oraşului Liege (sud-estul Belgiei), în timp ce unul sau mai mulţi indivizi au tras focuri de armă şi au aruncat cu dispozitive explozive, anunţă pesa belgiană, relatează AFP.

Un prim bilanţ anunţa un mort, posibil persoana care a aruncat grenada, şi zece răniţi. Poliţia din Liege a confirmat aceste informaţii.

Atacurile au avut loc în Piaţa Saint-Lambert, principala piaţă din Liege, în care află Palatul de Justiţie, în apropierea unui târg de Crăciun foarte frecventat, precizează Belga.

Potrivit primelor elemente, o grenadă ar fi fost aruncată în incinta Palatului de Justiţie, a anunţat postul privat de televiziune RTL-TVI. Un alt dispozitiv exploziv ar fi vizat un adăpost dintr-o staţie de autobuz, scrie agenţia belgiană de presă.

Atacatorii, între doi şi patru, au tras şi focuri de armă, de pe acoperişul unei brutării din Piaţa Saint-Lambert.

Presa a anunţat că unul dintre atacatori ar fi fost împuşcat de poliţie. Forţele de ordine au pornit în urmărirea unuia sau mai multor bărbaţi, spre centrul oraşului.

Focuri de armă au fost auzite, la începutul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 7 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°