Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu are Italia la picioare

Publicat in Adevarul, duminică 15 ianuarie 2012 ·

Atacantul român a punctat de două ori în meciul Cesena – Novara, scor 3-1, şi a ajuns la cota 101 în Serie A. Ziariştii italieni l-au catalogat drept salvatorul formaţiei care se luptă pentru evitarea retrogradării.

Adrian Mutu a reuşit golurile cu numărul 100 şi 101 în Serie A. „Briliantul" a punctat în succesul Cesenei cu Novara, scor 3-1, şi a intrat în istoria fotbalului italian.

Internaţionalul român a deschis scorul în minutul 20, după un corner al Cesenei şi o bâlbâială în defensiva Novarei. El a sărbătorit golul cu un mesaj special adresat celor care l-au contestat de-a lungul timpului. Imediat după ce a marcat, a fugit pe margine, de unde a luat un tricou pe care l-a arătat în faţa camerelor. „De 100 de ori. Linişte! Doar Mutu!", a fost mesajul vârfului de 33 de ani.

A ieşit accidentat în minutul 65

19 minute mai târziu, el a mai înscris un gol, de această dată din penalty, după ce Candreva a fost faultat în careu. Mai mult, atacantul a avut o contribuţie decisivă şi la golul trei. Mutu a centrat în faţa porţii, Eder a atins balonul, care l-a lovit în picior pe fundaşul Rinaudo şi a intrat în poartă. Românul a fost însă nevoit să părăsească terenul în minutul 65, din cauza unei accidentări la gleznă. A fost faultat în careu, dar lovitura de pedeapsă a fost ratată de Candreva.

„Cesena-show! Mutu scufundă Novara. Un super Adrian Mutu a adus Cesenei un succes important care menţine echipa în lupta pentru evitarea retrogradării", a notat Mediaset.it. La rândul lor, ziariştii de la „Gazzetta dello Sport" au scris că „fotbalul nu e o ştiinţă exactă, dar dacă Mutu va juca la acelaşi nivel ca în partida cu Novara, atunci Cesena poate scăpa de retrogradare".

Al treilea din Est cu 100 de goluri

Prin reuşitele de ieri, Mutu a ajuns la şase goluri în tricoul celor de la Cesena. El este de nouă an

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°