Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atelierul de parfum la comandă

Publicat in Jurnalul, vineri 24 februarie 2012 ·

Foto: Thinkstock Până nu demult – nici o sută de ani să fi trecut – parfumul a fost apanajul celor bogaţi. Doar ei îşi permiteau să cumpere serviciile parfume­rilor şi ingredientele pentru formula perfectă. Odată cu avansul ştiinţific şi cu descoperirea de noi compuşi, mai ieftini, odată cu inovarea echipamentului necesar pentru transformarea unui atelier de manufactură într-o fabrică, parfumurile au început să apară şi în vieţile oamenilor obişnuiţi, iar o dată cu creşterea consumului, după cel de-al doilea război mondial, a devenit chiar o banalitate. Desigur, mai există încă fragranţe care nu sunt accesibile publicului larg. De regulă, acestea sunt ediţii limitate, create de parfumeri renumiţi.

La începutul anilor 2000, omul de rând a înţeles că şi el are dreptul la un parfum unic, care să-l reprezinte şi să-l diferenţieze de restul utilizatorilor de fragranţe comune. Şi aşa s-a născut o nouă modă în industrie: parfumurile de comandă.

Cu cât aromele devenau mai comune şi mai populare, cu atât inovaţia şi-a făcut mai mult loc în viaţa de zi cu zi. De la creatorii de parfumuri cu arome bizare, precum cele de mâncare, la alţii care au folosit ultimele descoperiri tehnice şi ştiinţifice pentru a crea ceva unic. Şi nimic nu a avut mai mult succes decât parfumul persona­lizat... Ce poate spune mai multe despre tine şi ce poate fi mai apropiat de gustul tău decât un parfum făcut chiar de mâna ta? De fapt, ar fi impropriu să spunem că parfumurile de comandă sunt făcute chiar de clienţi, dar aceştia contribuie atât de mult la alcătuirea propriei fragranţe, încât nu e mare diferenţă.

Există o mulţime de ateliere unde se pot face parfumuri la comandă. De regulă, fiecare dispune de o gamă variată de arome şi ingrediente pe care le pune la dispoziţia clientului. Într-un astfel de atelier vei putea mirosi şi analiza fiecare aromă în parte, vei putea decide c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum o ora
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum o ora
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 3 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 2 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Comisia Europeană intervine după scandalul de la Eurovision

Ziua Constanta acum 51 minute
Interzicerea steagului Uniunii Europene (UE) în cadrul concursului Eurovision reprezintă "o greşeală complet regretabilă", ce trebuie rectificată anul viitor, conform unui comunicat publicat luni de Comisia Europeană (CE). Uniunea Europeană de Radio

Ministerul Apărării continuă campania de recrutare pentru soldaţi - gradaţi profesionişti / Sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti

News.ro acum 58 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, luni, că va contina campania de recrutare pentru soldaţi gradaţi profesionişti şi a menţionat că sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti.

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 2 ore
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

O adolescentă de 17 ani din Timiș a MURIT într-un accident rutier, provocat chiar de iubitul său. Tânărul, de 19 ani, avea permis auto de doar 4 zile

Gandul acum 22 minute
Sfârșit tragic pentru o adolescentă de 17 ani din Timiș. Fata a murit într-un accident auto provocat chiar de iubitul său, în vârstă de 19 ani, care avea permis de conducere de doar 4 zile. Cei doi se grăbeau să ajungă la o petrecere, iar din cauza

Un fost ministru din Kazahstan, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru uciderea soției

HotNews acum 2 ore
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a const

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum 2 ore
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°