Va putea, oare, psihologia din Romania sa depateasca stadiul de firma sau afacere, pentru a-si urma vocatia de stiinta angajata? In tableta de saptamina trecuta mi-am aratat ingrijorarea, as zice chiar teama, fata de efectul pe care l-ar putea avea invadarea pietii profesionale de catre mii de diplomati in psihologie, fara acoperire in competenta si vocatie. Am invocat fabricile de diplome si tentatia unora de a transforma formarea intr-o meserie atit de dificila intr-o afacere prospera. Am primit intre timp mesaje de aprobare din partea unor colegi, putini, si o indiferenta rece (poate si ostila) dinspre cei care gireaza tot felul de diplome, programe, specializari, masterate si chiar doctorate. Recunosc, mesajul meu distorsioneaza, seamana neincredere in sistem si poate pune sub semnul indoielii "coerenta" care functioneaza deocamdata. Dar nu pot sa ma fac ca nu vad ce viitor se prevede disciplinei noastre, membru in corul ce-l formeaza astazi scoala superioara din Romania. Am participat recent la o intilnire aniversara a psihosociogilor din Franta. Ascultind comunicari si interventii, discutind cu multi colegi, din diferite arii de specializare, mi-am facut o imagine asupra preocuparilor lor. Ceea ce m-a impresionat profund a fost constatarea ca toti cei prezenti - universitari, cercetatori, practicieni - se considerau responsabili si implicati in viata societatii, datori sa intervina si sa corijeze, sa schimbe, sa ofere consultanta, sa ajute. Cuvintul de ordine era "interventie", oferirea suportului psihosocial pentru depasirea efectelor crizei, distorsiunilor sociale, organizationale si personale. Asistenta oferita de ei nu inseamna doar diagnostic tehnic, metoda, ci si implicare afectiva, empatizarea cu cel asistat, relatie umana. Nu se considerau doar profesionisti, specialisti, ci si cetateni - implicati, responsabili pentru schimbarea sociala. Constiinte pub