Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva generală a medicilor: „O situaţie penibilă de care pacientul nu se poate feri“

Publicat in Adevarul, luni 25 noiembrie 2013 ·

Greva de avertisment a personalului medical de luni a paralizat pentru două ore mare parte din sistemul sanitar. Concret, internările, intervenţiile chirurgicale şi programările la doctor în mai multe spitale din ţară au fost amânate, medicii grevişti asigurând numai o treime din serviciile medicale, în special urgenţele.

Şi acţiunile de protest ale cadrelor medicale nu se opresc aici. Acestea sunt hotărâte ca de joi, 28 noiembrie, să intre în grevă generală pe termen nelimitat, dacă astăzi şi mâine nu se vor lua măsuri concrete pentru revendicările lor.

„Din păcate, ministrul Sănătăţii nu a jucat corect, a cerut managerilor să verifice câţi doctori sunt în grevă. Protestul nostru este susţinut de aproape 100.000 de oameni din toate unităţile sanitare, cu excepţia Spitalului Judeţean Braşov, unde managerul i-a ameninţat pe protestatari“, a spus prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi.

O săptămână de grevă poate fi fatală

O parte dintre pacienţi nu au înţeles, ieri, de ce a trebuit să stea două ore la coadă pentru internare la Spitalul de Urgenţă Floreasca, de exemplu. După ce au înţeles însă cei mai mulţi au declarat că susţin demersurile specialiştilor din sănătate. Totuşi, oamenii se tem de eventualitatea unei greve generale pe termen nelimitat.

„Nu putem să le recomandăm nimic bolnavilor în legătură cu greva generală. Este o situaţie penibilă de care pacientul nu se poate feri. O întrerupere de o săptămână în Sănătate poate duce la efecte sociale catastrofale, pierderi uriaşe, ba chiar şi la morţi“, a subliniat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.

La rândul lui, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că va sesiza instanţa dacă se va declanşa grevă generală joi, pe motiv că aceasta ar fi ilegală. În replică, preşedintele S

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum o ora
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Lucian Goge și Alexandru Iacob sunt invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 7 mai, de la ora 21.00

Gandul acum 33 minute
Rapid a pierdut și la Cluj în ziua de Paște și a acumulat doar un punct din 24 posibile în acest playoff. Dan Sucu și Victor Angelescu sunt în căutarea unui antrenor pentru sezonul viitor, iar Daniel Niculae se va despărți de echipa lui de suflet în

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum o ora
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 3 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Suspiciune de malpraxis în cazul unui medic din Craiova: o femeie a murit după o explorare endoscopică

HotNews acum 49 minute
​Poliţiştii efectuează cercetări într-un caz în care există suspiciuni de malpraxis după ce o femeie de 52 de ani din municipiul Caracal din judeţul Olt ar fi intrat în stop cardio-respirator în urma unei intervenţii de explorare endoscopică, efectu

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°