Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doctorii cu care Ploieștiul se mândreşte. Spune cine este cel mai bun medic din orașul nostru!

Publicat in Adevarul, miercuri 5 octombrie 2011 · · · ·

Cunoşti un medic care este ca un înger pentru comunitate? A salvat zeci de vieţi, s-a dedicat trup şi suflet pacienţilor, este un monument de integritate şi este respectat de tot oraşul? Atunci spune-ne numele lui pe ploiesti.adevarul.ro!

Adevărul îi caută pe cei mai buni cinci medici, cei cu care Ploieștiul se mândreşte. Părerea ta contează! Împreună cu un juriu de specialitate, îi vom desemna pe cei cinci doctori de top cu care orașul se mândreşte.

Start pentru nominalizări!

Timp de două săptămâni, începând de astăzi, 5 octombrie, lista de nominalizări este deschisă şi aşteptăm propunerile tale pe ploiesti.adevarul.ro. Iată criteriile de care ar trebui să ţii cont atunci când propui un medic:

Reputaţie şi integritate. Ţine cont de cât de cunoscut este medicul pe plan local, însă pentru faptele sale bune bune, nu pentru scandalurile în care a fost implicat!

CV-ul doctorului. Studiile aprofundate, cursurile de specializare, cărţile publicate şi premiile obţinute pentru efortul depus ar trebui să constituie bile albe pentru doctorul nominalizat

Inovaţie şi cercetare. Dacă a participat la operaţii în premieră pentru comunitatea în care activează, dacă a avut interventii medicale cu un grad înalt de dificultate finalizate cu succes, ori a făcut proiecte prin care a reuşit să doteze spitalul cu aparatură performantă, înseamnă că merită să fie nominalizat!

Nu primeşte şpagă. Ştim că este extrem de important ca medicul nostru să respecte jurământul lui Hypocrtate şi să nu-şi condiţioneze actul medical de primirea unor bani sau cadouri. Dacă ştii astfel de medici, spune-ne şi nouă!

Votează-i pe cei mai buni!

Miercuri, 20 octombrie, Adevărul va publica lista finală cu nominalizările celor mai buni medici din Ploiești şi se va da START VOT! Timp de 14 zile vei avea posibilitatea să-i votezi pe doctorii cu care Ploieștiul se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 36 minute
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 2 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Pentagon: Portul artificial pentru ajutoare livrate în Fâşia Gaza este pe jumătate construit

HotNews acum 21 minute
Construcţia de către armata americană a portului artificial şi temporar pentru a permite trimiterea de mai multe ajutoare umanitare în Fâşia Gaza este mai mult de jumătate finalizată, a anunţat miercuri Departamentul Apărării al Statelor Unite, note

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum o ora
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum 37 minute
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 11 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 9 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

11°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°