Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ardealul, campionul lunii noiembrie la recepţionarea de locuinţe

Publicat in Gandul, vineri 4 decembrie 2009 ·

ÎNCHIRIERE

Cele mai multe locuinţe destinate închirierii şi recepţionate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) în luna noiembrie au fost finalizate în regiunea Transilvaniei. Astfel, dacă în total au fost recepţionate 420 de locuinţe, 80% au fost finalizate în judeţele Arad (106 unităţi), Bihor (68), Bistriţa Năsăud (50), Harghita (54) şi Timiş (61). Celelalte judeţe unde au mai fost dezvoltate locuinţe destinate tinerilor sunt Ialomiţa (40 de unităţi), Constanţa (16 unităţi), Galaţi (14 unităţi) şi Giurgiu (11 unităţi).

În total, de la începutul acestui an şi până la sfârşitul lunii noiembrie, Agenţia a recepţionat 3.015 locuinţe. Programul se adresează tinerilor care nu îşi permit să achiziţioneze un apartament sau să închirieze o locuinţă de pe piaţa liberă. Blocurile construite de ANL au un regim de înălţime de trei sau patru etaje şi sunt împărţite în garsoniere şi apartamente cu două şi trei camere.

Acestea au o garanţie de doi ani, iar orice problemă ivită din motive de construcţie va fi rezolvată de firmele constructoare care au încheiat contract cu ANL. După finalizare, locuinţele intră în administraţia primăriilor din localitatea în care sunt construite, care decid repartizarea tinerilor care au depus cerere pentru o astfel de locuinţă şi care au vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani.

14.800 de euro pentru două camere în Nehoiu

Tot luna trecută a fost vândută şi prima locuinţă ANL către cel care era până atunci chiriaş. Preţul plătit de o familie de tineri pentru un apartament cu două camere din oraşul Nehoiu, judeţul Bacău, a fost de 14.800 de euro. Până în prezent, Agenţia Naţională pentru Locuinţe a scos la vânzare 6.983 de unităţi locative, iar sumele obţinute vor fi utilizate pentru finanţarea şi continuarea acestui proiect. Evaluarea şi vânzarea locuinţelor sunt realizate de autorităţile publice locale.

Persoane

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°