Miroase a petarde peste Munţii Carpaţi, acum a stat.

Zăpada s-a mai aşezat

Iară lumea a plecat... Avertizaţi pe toate canalele radio şi TV că "teroarea albă" revine (Fraţi români, fulgi necruţători de zăpadă se pregătesc să lovească din nou ţara noastră!), turiştii sărbătorilor au luat cu asalt şoselele încă de pe 2 ianuarie ca să apuce să se adăpostească din vreme, iar pe 3, Valea Prahovei arăta de parcă era ziua exodului naţional. Duminica s-a aşternut albă şi calmă peste o natură care sărbătoarea parcă revelionul chelnerilor, răsuflînd uşurată că, în sfîrşit, au plecat clienţii zurbagii. Ce au avut deosebit aceste sărbători faţă de cele din anii trecuţi? Păi, mai întîi de toate, au fost mai lungi - motiv de pregătiri mai febrile pentru a nu pierde o astfel de ocazie. Sărbătorile de anul acesta au fost astfel mai compulsive parcă decît alte dăţi: Vin sărbătorile! şi Vine zăpada! i-au pus pe români într-o stare de excitaţie între panică şi extaz, o combinaţie emoţională ce se cerea defulată cu orice preţ (la propriu şi la figurat). S-a cumpărat deci tot ce se putea cumpăra, s-a închiriat, deplasat, combinat, înjurat, felicitat, iar în final s-a petardat totul. Atîta fum şi zgomot n-am mai văzut de la transmisiunile în direct ale lui Adelin Petrişor! S-a mai întîmplat însă şi altceva sau, mai exact, a devenit ceva mai evidentă o tendinţă ce pare să pună stăpînire peste festivul românesc din ultimii ani: sărbătoarea începe să iasă din casă şi să pună stăpînire pe străzi, autarhia ei uşor patriarhală şi domestic-privată face mai mult loc unei dimensiuni publice. Chiar dacă avînd în spate raţiuni mai degrabă privat-electorale ale edililor şi baronilor locali, sărbătorirea Revelionului în piaţa publică a căpătat în anul acesta

proporţii de masă. După cum se exprima o tînără, "nu am mai putut să stau în casă, că aveam senzaţia că se întîmplă ceva af