Cum să explicăm acest doliu unanim suscitat de dispariţia sa? Nimic nu îl prevedea, căci nu a cultivat cîtuşi de puţin seducţia şi nici nu a căutat consensul. Ce deplînge această tristeţe generală? Sfîrşitul unui erou, a cărui anvergură o avea Chéreau, un erou solitar de care lumea a sărăcit şi căruia el îi este asimilat astăzi. Recunoaştem în el figura unui artist jupuit de viu, care s-a dezvăluit fără rezerve şi fără prudenţă, care s-a destinat unităţii triunghiulare teatru – operă – film, cultivînd o incandescenţă unică, o combustie mistuitoare şi febra unei prezenţe cu care nu a negociat niciodată. Chéreau îi dirija pe actori ca şi cum îi pregătea să se urce pe scîndurile unui rug, i-a acompaniat cu toată încrederea sa în artă, cultivînd dorinţa de a contopi, fără nici cel mai mic compromis, mărturisirea absolută şi arhitectura scenei. O exigenţă dublă şi constantă.

Cum să explicăm acest doliu unanim?... Pentru că a cultivat şi a întreţinut refuzul deteriorării de sine, la fel ca şi cea a practicii sale, graţie unei devoţiuni străine de orice protecţie, a unei implicări care-l salva şi pe care, sub nici un pretext, nu admitea s-o modereze. Pentru că s-a gîndit şi a acţionat ca fiind veşnic tînăr şi se temea mai presus de orice ca „dorinţa să nu-l părăsească“. Datorie şi resursă a unui artist care nu se predă. Pentru că nimeni nu a remarcat semnele unui declin, pentru că nimeni nu a presimţit acest sfîrşit, moartea sa capătă dimensiunile unei catastrofe premature.

DE ACELASI AUTOR Impresionismul şi elogiul apei Moarte şi transfigurare în artele spectacolului Cadouri şi aniversări Le Musée d’Orsay: romantism nocturn şi impresionism diurn Cum să explicăm acest doliu?... Prin golul pe care-l produce sfîrşitul unui nesupus. A ţinut întotdeauna să-şi păstreze libertatea, chiar cînd a asumat misiuni instituţionale, a adoptat comportamente de nimic cenzur