Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cod galben de inundaţii în 17 judeţe

Publicat in Adevarul, marți 4 august 2009 ·

Hidrologii au emis o atenţionare cod galben de astăzi, ora 22:00, până vineri, ora 12:00, fenomenele vizate fiind scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie cu formarea de viituri rapide cu efecte de inundaţii locale şi cresteri de niveluri şi debite pe râurile mici şi pe cele necontrolate hidrometric. Astfel, având în vedere estimările meteorologice pentru intervalul marţi, ora 20:00, miercuri, ora 14:00, care preved averse, cu caracter torenţial ce pot depăşi local 25 l/mp şi izolat 50-60 l/mp, cotele de atenţie de pe mai multe râuri ar putea fi atinse sau depăşite, potrivit datelor Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

În această situaţie vor fi râurile Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Drîncea, Desnăţui, afluenţii Jiului superior şi mijlociu, râurile din zonele de deal şi munte din bazinele hidrografice Crişul Negru, Crişul Alb, Crişul Repede, Barcău, Crasna, Someşul Mic cu afluenţii săi (Căpuş, Aghireş, Borşa, Luna), Someşul mijlociu cu afluenţii săi (Sălaj, Agriş, Almaş, Olpreţ), aferente judeţelor Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Sălaj.

De asemenea, INHGA mai anunţă că de marţi, ora 14:00, până vineri, ora 12:00, sunt posibile inundaţii pe afluenţii Someşului Mare (Ţibleş, Sălăuţa, Ilişua, Rebrişoara, Sălătruc) şi Someşului mijlociu (Lăpuş, Bârsău) şi în bazinele hidrografice Suceava, Moldova, Bistriţa şi Jijia, aferente judeţelor Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi.

Anterior, meteorologii au transmis o avertizare de cod galben de ploi şi vijelii care începe astăzi, la ora 18.00, şi durează până vineri dimineaţa, la ora 9.00. Fenomenele vizate sunt ploi torenţiale, intensificări ale vântului ce vor avea şi aspect de vijelie , grindină şi descărcări electrice în vestul, nordul, centrul şi sud - vestul ţării. @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 26 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°