Alegerile parlamentare din Moldova au stat sub semnul imprevizibilului. Modificarea pozitiei guvernului de la Chisinau in raport cu Moscova a produs o stare de confuzie ce a accentuat indecizia electoratului. Dupa patru ani de la venirea la putere, partidul comunistilor a ramas, conform sondajelor, primul partid al Moldovei.
Daca succesul electoral al comunistilor din 2001 s-a datorat atit unei conjuncturi politice si economice interne, cit si sprijinului deschis al diferitelor cercuri ale puterii moscovite, in 2005 situatia politica s-a transformat radical. Poizitia din ce in ce mai antirusa a presedintelui Voronin si a guvernului Tarlev a schimbat caracterul dezbaterii politice de dincolo de Prut.
Comunistii care au reusit inainte de 2000 sa federalizeze majoritatea grupurilor fostei nomenclaturi sovietice speculind fracturile din interiorul fostei guvernari si-au consolidat mai apoi puterea, dar mai ales controlul asupra economiei si administratiei.
In 2001, Vladimir Voronin, artizanul reusitei comnuniste, a profitat de clivajul etnic si social postsovietic, cistigind o majoritate de 50% din voturi, dar, in urma redistribuirilor, 71 din cele 101 mandate ale Parlamentului, indeplinind astfel conditia constitutionala de 3/5 din voturi (in cifre absolute minim 61 de voturi) pentru a deveni presedintele Moldovei.
Dupa trei ani de guvernare pozitiile pro-ruse ale guvernului si presedintelui s-au nuantat, pentru ca odata cu publicarea memorandumului Kozak (redactat sub egida OSCE) ce propune federalizarea Moldovei, relatia privilegiata Moscova- Chisinau sa inceteze.
Cum la precedentele alegeri parlamentare electoratul rusofon a jucat un rol esential in victoria comunistilor, reactia acestuia a devenit cheia viitorului politic al Moldovei.
Pentru a capata credibilitate internationala Vladimir Voronim
