În urma amicalului cu CF Valencia, AC Milan a anunțat că fundașul Daniele Bonera și-a fracturat rotula genunchiului drept, tratamentul acestuia durând 70-90 de zile.
Clubul milanez anunță că, în timpul meciului, Daniele Bonera a suferit o fractură la nivelul rotulei genunchiului drept. Luni, în urma investigațiilor și a consultului efectuat de profesorul Herbert Schonhuber, a fost ales un tratament care va dura între 70 și 90 de zile, în cazul în care nu vor apărea complicații.
Robinho a suferit o întindere musculară a mușchiului abductor al coapsei stângi. Peste două săptămâni, acesta va efectua noi teste.