Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima zi pentru nominalizări în campania „Profesorii cu care Suceava se mândreşte“. Spune-ne propunerea ta!

Publicat in Adevarul, luni 26 decembrie 2011 ·

Campania demarată de „Adevărul“ a adunat numeroase nominalizări pe suceava.adevarul.ro. Lista este deschisă până astăzi inclusiv.

Cititorii „Adevărul“ pot face nominalizări pe suceava.adevarul.ro sau pe pagina de Facebook a cotidianului „Adevărul“ de Suceava.

Laura a nominalizat-o pe profesoara Mihaela Ciubotariu de la Colegiul "Petru Rareș" din Suceava. "Este o profesoară consencventă, deșteaptă, cu multe merite și nu intră în cercul celor ce își doresc doar lauri. Depune tot efortul pentru a ne învăța ce trebuie, cu metode foarte moderne, care ne captează atenția", a declarat Laura, elevă la Colegiul Național "Petru Rareș" Suceava.

O altă elevă din același colegiu o nominalizează pe profesoara Camelia Butnaru, direstoarea liceului. "E cea mai bună din punct de vedere profesional. O iubim, o respectăm și nu o vom uita niciodată. Va ramâne veșnic pentru mine o amintire frumoasă, care mă va ajuta în carieră în viitor", spune Doina pe site-ul suceava.adevarul.ro.

Lucian l-a nominalizat pe profesorul Dan Popescu, directorul Colegiului Național "Ștefan cel mare" Suceava. "Este un om cu suflet mare, organizat și își dă toată silința când vine vorba de elevii lui. Apreciat de colegii de catedră, și nu numai, are respectul elevilor săi, mai ales ca a scos în față zeci de olimpici la matematică", spus Lucian pe site-ul suceava.adevarul.ro

Oana, cititoare a site-ului suceava.adevarul.ro, spune despre profesoara de chimie Alexandra Chirilă, în prezent inspector, că este un profesor de nota 10. "A știut întotdeauna să fie prietena elevilor ei și, în același timp, să impună respect față de profesia ei și față de ea, ca profesoară. Inteligentă, plăcută, perseverentă și cu mâna întinsă oricui are nevoie de ajutor sau îndrumare. Profesor și om de nota 10!!! Respect!", spune Oana.

Criteriile de care trebuie să ţii cont atun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°