O piatra de moara legata de gat Intram pe portile UE in mars triumfal, cu o armata de functionari publici incompetenti, blazati, anchilozati. Nici nu ne mai mira, se pare ca acest manunchi de calitati reprezinta normalitatea. S-a ajuns la un paradox: daca unul sau altul isi face, totusi, treaba asa cum se cuvine, se poate astepta la necazuri mari si diverse.
Cu cativa ani in urma, o contabila apartinand de o unitate a Directiei de Protectie a Copilului Iasi observase niste nereguli la locul ei de munca si le semnalase conducerii centrale. Doamna directoare de atunci, sefa cea mare de la Iasi, n-a ezitat. A pus-o pe liber in doi timpi si trei miscari pe prea curioasa si chitibusara functionara din subordine. Doi ani si jumatate s-a judecat contabila cu DPC-ul, CJ-ul. Cu statul roman. Sa vezi si sa nu crezi: contabila de la Halaucesti a castigat procesul si a fost repusa in drepturi. De zburat a zburat directoarea, adica doamna. Cea care spunea despre subordonata ei ca arata ca o taranca. Iar taranca s-a intors la hartiile ei si a ramas acolo, anonima, pana cand a iesit la pensie.
Asta a fost acolo si atunci. Aici si acum se intampla zilnic macar cate ceva care sa confirme regulile absurdului in perfecta conlucrare cu unii functionari publici. Sa luam deci un alt exemplu. Un fost iesean, aflat astazi la multi kilometri de Romania, vrea un act de la primarie. De la starea civila. Se urca in avion, ajunge in orasul copilariei sale, face o cerere la autoritatea respectiva. Plateste o caciula de bani drept taxe. Cei care incaseaza banii au aerul ca fac o favoare impricinatului.
Apoi urmeaza o pauza. O luna, doua. Trei. Patru. Dupa 5 luni si 20 de zile, impricinatul suna la biroul starii civile din Iasi si intreaba daca laboriosul document (intre 40 si 50 de cuvinte) e gata. I se raspunde negativ, dar impricinatul insista. Si, de data aceasta