Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Matematicianul John Nash, o minte sclipitoare şi un Nobel controversat

Publicat in Historia, luni 12 august 2013 ·

Cel mai controversat laureat din istorie al premiului Nobel nu a avut un destin uşor:de la succesul prematur obţinut în tinereţe, va ajunge să intre ulterior în dizgraţia mediului universitar american.Schizofrenia,o boală psihică care l-a rupt de lumea exterioară ,îl va împiedica pe John Forbes Nash Jr. să fie acolo unde îi era locul :în clubul select al celor mai strălucite minţi ale secolului XX.

După al doilea război mondial ,cercetările din domeniul matematicii aplicate se concentrează din ce în ce mai mult asupra ştiinţelor sociale,fiind vizate economia şi studiul comportamentului uman în diferite situaţii. Cea mai relevantă aplicaţie practică a acestor cercetări este teoria jocurilor,creaţie a matematicianului de origine maghiară John von Newman ,realizată în cadrul Institului pentru Studii Avansate al Universităţii din Princeton,în anul 1944.

Teoria jocurilor avea ca obiect de cercetare strategiile abordate de către participanţii la jocurile cu două sau mai multe persoane,John von Newman folosind la început jocul de pocher ca demonstraţie.Ulterior,prin îmbunătăţiri şi completări,această teorie va ajunge să aibă o influenţă importantă asupra desfăşurării activităţilor economice sau chiar asupra modului de abordare a relaţiilor internaţionale,iar cel care va aduce contribuţii importante la dezvoltarea acesteia va fi personajul principal al acestui articol, John Nash, prin a sa teză de doctorat despre jocurile non -competitive din anul 1950, care va consacra conceptul de „Echilibru Nash “,concept ce îi va aduce premiul Nobel pentru economie.

O personalitate dificilă şi un caracter individualist

John Nash provenea dintr-o familie bună,din clasa de mijloc americană,care punea mare accent pe educaţia şi formarea copiilor.Aşa se explică susţinerea părinţilor pentru tânărul care demonstra încă de la o vârstă fragedă că dispune de posibil

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 2 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 3 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum o ora
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 5 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum 3 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

Interzicerea steagului UE la Eurovision a fost "halucinantă", spune Comisia Europeană

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a criticat vehement decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la marea finală de sâmbătă din Suedia, pe care a calificat-o drept "complet regretabilă" şi "halucinantă", potrivit The Guard

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 6 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

6°/15°
mar.

8°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

11°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°