Nemulţumirea cetăţenilor faţă de răspunsul politicienilor la criză a dus la schimbarea premierilor din Irlanda, Spania, Portugalia, Grecia, Slovacia, Italia şi România în ultimii doi ani.
Ianuarie 2011. Irlandezul Brian Cowen (foto 1) a fost prima victimă a crizei din Europa. Irlanda a fost a doua ţară europeană, după Grecia, care a avut nevoie de un împrumut de urgenţă de la FMI şi UE. Presa şi Opoziţia au catalogat acordul de asistenţă drept o „renunţare la suveranitate" şi „umilitor". Au fost demarate alegeri legislative anticipate. Enda Kenny a câştigat pe baza promisiunilor de a renegocia împrumutul.
Martie 2011. Portughezul José Sócrates (foto 2) a demisionat după ce anunţase că, dacă planul de tăieri pe care îl va prezenta Parlamentului nu va strânge voturile necesare, va renunţa la funcţie. Legislativul a respins planul. În timp ce era premier interimar, Sócrates a negociat un împrumut de urgenţă de la FMI şi UE în aprilie 2011, în valoare de 78 de miliarde de euro. În locul său a venit Pedro Passos Coelho.
Octombrie 2011. Guvernul slovac condus de Iveta Radicova (de centru dreapta) a picat după ce Parlamentul slovac a respins propunerea de suplimentare a fondului de urgenţă al UE. Guvernul şi-a asumat răspunderea pe acest plan, fapt ce a dus la creşterea nemulţumirii faţă de Radicova. Coaliţia de guvernare a acceptat organizarea de alegeri anticipate. Acestea vor avea loc în martie 2012. Radicova nu se află în fotografia de grup de la reuniunea Consiliului European.
Noiembrie 2011. A urmat premierul spaniol, José Luis Zapatero (foto 3). Protestele violente ale spaniolilor faţă de măsurile de austeritate şi rata şomajului ajunsă atunci la 21% (cel mai ridicat nivel din lumea dezvoltată) l-au forţat să accepte organizarea de alegeri anticipate şi în urma cărora socialistul Mariano Rajoy a devenit premier.
Socialistul grec