Unul dintre paradoxurile cele mai evidente ale tranziţiei este felul în care opinia publică se raportează la mass-media. Pe de o parte, nimic nu mişcă-n ţara asta fără ca ziariştii să fie prezenţi. De pe vremea cînd strigătul revoluţionar "să vină televiziunea!" se auzea aproape zilnic, la toate mitingurile ori evenimentele mai mari sau mai mici, publicul a descoperit că presa liberă este un bun canal pentru a comunica societăţii probleme, drame, nedreptăţi, abuzuri ale autorităţilor ş.a.m.d. Aşa încît persoane şi instituţii deopotrivă folosesc presa ca "birou de reclamaţii şi sesizări", trimit scrisori la redacţii pentru a se plînge de ceva, pentru a arăta ce nu merge. Mass-media a creat cîţiva eroi de prim-plan - editorialiştii şi analiştii, percepuţi de marele public ca luptători pentru binele comun ori "înţelepţi" care explică, în ziare şi la TV, ce se întîmplă cu noi. Pe de altă parte, gazetarii sînt priviţi adesea ca prea insistenţi şi nesuferiţi, activitatea jurnalistică e văzută ca o goană nebună după senzaţional, elita intelectuală deplînge nivelul scăzut al presei, iar politicienii îi reproşează că "denaturează" realitatea ori că nu e în stare să se menţină imparţială. La suprafaţă, asemenea reacţii contradictorii sînt un semn că lecţia libertăţii de expresie se învaţă greu. În adîncime, ele fac parte din construcţia numită "societate deschisă", la care participăm cu toţii, conştienţi sau nu de scopuri şi mijloace.

Cititorul de Scînteia

În ultimele zile au avut loc mai multe agresiuni împotriva jurnaliştilor care îşi exercitau profesia. Un operator de la PRO TV a fost atacat, în timp ce filma, de un personaj implicat într-un accident auto în judeţul Buzău. Totul s-a petrecut în faţa unor poliţişti, care n-au intervenit pentru a-l apăra pe jurnalist. Primarul din Dărmăneşti a alungat o echipă de la Antena 1 care investiga un incid