Intre sarmanul "salon de infrumusetare" si megatipul "beauty-salon" deosebirile sint tot atit de multe ca diferentele dintre industria mica si mijlocie si un gigant multinational. La "beauty-salon" nu intri daca nu esti Urban, MultiCulti, eclectic, Hype si profund superficial.
M-am dus la frizerie. Ma rog, asa obisnuiam sa cred pina de curind. Si tot pina de curind obisnuiam sa consider ca persoana care se ingrijeste de starea podoabelor capilare se numeste, dupa gen, „frizer(ita)", „coafor" sau „coafeza". La fel de ferma era si credinta ca actiuni precum „a tunde", „a friza" ori „a coafa" presupun implementarea unor tehnici sensibil diferite de raportare la obiectul cunoasterii si de modelare a acestuia conform dorintelor clientului. Invatasem chiar si termeni-cheie: „pierdut", „cu bordura", „cu breton", pe care ii foloseam cu prudenta si cu teama de a nu fi considerat un ageamiu printre specialistii care, cu briciul fixat asa, intr-o doara, ca din pura intimplare, pe jugulara beneficiarului, intrebau scurt si la obiect: „Pierdut sau cu bordura ?" Pina si gindul unei alte posibilitati nastea fiori de moarte: „Cum vrei dumneata, sefu', cum zici !". Pe nesimtite, frizeria la care obisnuiam sa merg a devenit „hair salon". Frizerii si coafezele s-au upgradat si acum masoara musteriii (customerii, adica) cu privirea rece si cosmopolita de „hairstylist". Spre deosebire de precursorii lor umani scoliti batrineste la Cooperativa „Igiena", hairstylistii, caci despre ei va fi vorba in rindurile care urmeaza, poseda nu doar un inventar enciclopedic de cunostinte, ci si un vocabular distinctiv. La ei nu te tunzi, ci devii o opera de arta, un rococo uman, o frumusete umblatoare. Pentru acesti esteti, parul nu e doar par, ci o notiune sistematica si istorica. Din punctul lor de vedere, infatisarea e un look, tunsoarea e un trend (retro, afro, punk, indie, goth, emo s.a.m.d)
