Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ING Bank: Este posibilă majorarea cotei unice în 2011

Publicat in Romania Libera, vineri 13 august 2010 ·

Guvernul va fi nevoit să aplice noi măsuri de ajustare fiscală, în 2011, apelând, probabil, şi la majorarea cotei unice, este de părere Nicolae Chidesciuc, economist-şef la ING Bank, citat de ziare.com.

"Noi credem că deficitul bugetar va fi mai mare decât se aşteaptă Guvernul în momentul de faţă, că va fi nevoie de noi măsuri de ajustare fiscală. Aţi văzut că se vorbeşte destul de des de impozitarea tuturor veniturilor, probabil că va fi vorba şi de altceva. Şi probabil va fi vorba şi de concedieri suplimentare", a declarat Chidesciuc, la Realitatea FM.

Potrivit spuselor sale, aceste lucruri se vor întâmpla la sfârşitul anului 2010 sau începutul anului viitor.

"Alte măsuri ar putea fi, de exemplu, majorarea cotei unice. Nu este exclusă, dacă majorările nu vor fi aşa cum trebuie. Şi mai mult decât atât, noi avem o problemă mai ales pe partea de cheltuieli. Acolo s-ar putea să vedem alte măsuri speciale de reducere a cheltuielilor, în special la pensii, dar nu numai. Aceste lucruri, pe termen scurt, afectează activitatea economică", a explicat Chidesciuc.

Economistul-şef al ING Bank estimează că economia României va continuă să scadă în trimestrele trei şi patru din acest an, dar şi în primul şi al doilea trimestru din 2011, urmând că, în a doua jumătate din anul viitor, să revină la creştere.

"În ceea ce priveşte a doua jumătate a anului 2011, mă aştept la revenirea creşterii economice, odată ce aceste ajustări vor fi implementate, însă această creştere nu va compensa căderea din prima parte, plus această cădere din trimestrele 3 şi 4 din 2010", a spus Chidesciuc.

"Ce pot să va spun despre progonozele Fondului Monetar Internaţional, pentru anul 2011, nu mai departe de martie acest an, FMI avea 5,1%. Undeva prin iunie cifră a fost revizuită. După cum arată lucrurile de faţă, cifră s-ar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis a promulgat controversata lege care amnistiază evaziunea sub un milion de euro

HotNews acum 45 minute
Președintele Klaus Iohannis a semnat joi promulgarea legii inițiate de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă prin care evazioniștii care au produs un prejudiciu de până la 1.000.000 de euro scapă de închisoare dacă achită suma plus o penalizare. Klaus Ioh

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 3 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum o ora
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum 20 minute
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum o ora
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 26 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Beijingul acuză că un distrugător american „a încălcat grav suveranitatea şi securitatea Chinei”

HotNews acum o ora
Armata chineză „a alungat” nava USS Halsey care a intrat vineri în apele teritoriale ale Insulelor Paracel din Marea Chinei de Sud, a acuzat vineri într-un comunicat Comandamentul Teatrului de Sud al Armatei Populare de Eliberare, relatează Reuters

Nicolae Ciucă: Când stăm de vorbă cu oamenii, pe stradă, ne spun, nu vrem scandal, nu vrem gâlceavă, ne-am săturat de tot acest circ politic. Am vorbit cu toţi liderii fialialelor, cu toată conducerea de campanie a PNL, să folosim faptele noastre

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi că atunci când stau de vorbă cu oamenii pe stradă le spun că nu vor scandal, gâlceavă şi că s-au săturat de tot acest circ politic. Liderul liberal a precizat că a vorbit cu toţi liderii fia

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum o ora
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°