Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negocierile de la Kraft Foods se reiau pe 27 ianuarie

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 13 ianuarie 2009 ·

Negocierile dintre conducerea Kraft Foods România şi angajaţii fabricii de la Braşov a companiei americane vor fi reluate pe 27 ianuarie, a declarat Raluca Colţea, reprezentantul muncitorilor companiei. Până acum, cele două părţi au avut două runde de negocieri, care nu s-au soldat cu niciun rezultat, salariaţii solicitând un pachet compensatoriu pentru faptul că vor fi disponibilizaţi, după ce americanii au anunţat că vor muta fabrica în Bulgaria.

La ultima întâlnire, salariaţii fabricii Kraft Foods din Braşov s-au întâlnit cu Lacklan Grave, general manager al Kraft Foods România. Acesta a dat un ultimatum salariaţilor să accepte oferta venită din partea conducerii sau vor rămâne doar cu compensaţiile prevăzute în contractul colectiv de muncă. În acesta se prevede că muncitorii vor primi doar şase salarii compensatorii în cazul în care au o experienţă de mai puţin de 20 de ani, iar cei cu o experienţă mai mare vor primi nouă salarii compensatorii.

„Deşi până în acest moment conducerea companiei a menţionat în repetate rânduri că a ajuns la limita bugetului alocat acestui proiect, ba chiar l-ar fi şi suplimentat, Grave a specificat clar în cadrul întâlnirii că oferta lor este una corectă, că încă nu au ajuns la limita bugetului alocat, dar că nici nu intenţionează să folosească întregile sume alocate”, se arăta într-un comunicat al reprezentanţilor salariaţilor, care se consideră sfidaţi de „un australian care nici măcar nu cunoaşte care este salariul mediu al angajaţilor din Braşov”.

După ce reprezentanţii angajaţilor au refuzat oferta conducerii, managementul s-a întâlnit cu toţi angajaţii pentru a-i informa cu privire la pachetul compensatoriu oferit. Angajaţii au refuzat categoric să stea de vorbă cu conducerea multinaţionalei. În aceste condiţii, conducerea a renunţat la celelalte întâlniri planificate cu angajaţii ce urmează a fi concediaţi.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 8 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 10 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum o ora
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 27 minute
Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 încep luni, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Shutterstock În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de eval

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 10 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 8 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 10 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

4°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°