Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii susţinuţi de stat au înfiinţat peste 5.300 de firme

Publicat in Adevarul, marți 3 iulie 2012 ·

Programul pentru stimularea și Înfiinţării și Dezvoltării Microintreprinderilor aparţinând întreprinzătorilor tineri a fost demarat anul trecut, în februarie, prin Ordonanţă de urgenţă. De atunci până în prezent s-au înfiinţat 5.341 de firme, care au beneficiat de scutirea unor taxe, iar 550 de întreprinderi au primit suma nerambursabilă de 10.000 de euro în 2011. Același număr de tineri vor beneficia de ajutor din partea statului și în acest an, potrivit datelor furnizate de Agenţia pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii.

"În 2012 a fost alocat un buget de 21 de milioane de lei pentru acest program, iar numărul de persoane care pot accesa suma nerambursabilă de 10.000 de euro în limita bugetului se ridică la 550 de firme. Anul acesta, circa 873 de companii s-au înscris, din care 491 au fost evaluate, din care 247 de firme au semnat contractele și 54 de companii au fost plătite",a declarat Doina Marin, reprezentat al Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijloci.

Condiţii pentru accesarea ajutorului nerambursabil

Întreprinzătorii în vârstă de până la 35 de ani pot beneficia, în cadrul programului, de finanţare de până la 10.000 de euro. - Alte facilităţi acordate debutanţilor în afaceri sunt scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată. - Întreprinzătorii pot primi garanţii de la Fondul Naţional de Garantare pentru creditele contractate în vederea realizării planurilor de afaceri, până la 80% din valoarea împrumutului, în limita a 80.000 de euro. - Întreprinzătorii trebuie să angajeze minimum două persoane şi să reinvestească anual 50% din profit.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum 58 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 6 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Directoarea Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri

Press Alert acum 22 minute
Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024, revistă care este disponibilă la punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul www.edituradecarte.

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°