Când au ajuns pompierii, acoperişul ardea deja cu flăcări violente, de 5-6 metri înălţime, iar focul a fost lichidat după circa 5 ore.
O casă de vacanţă din Moieciu s-a făcut scrum, marţi seara, în urma incendiului ce a pornit de la acoperişul casei. Proprietarul imobilului, de loc din Râşnov, venise să aprindă focul în casă, pentru nişte oaspeţi ce trebuiau să sosească. A plecat mai apoi, însă coşul de fum s-a supraîncălzit, iar scânteile au aprins acoperişul. În casă, la momentul izbucnirii incendiului nu se afla nicio persoană, vecinii fiind cei care au văzut flăcările şi au cerut ajutor. Pompierii au intervenit cu 3 autorspeciale, două de la Serviciul ISU Zărneşti şi una de la Serviciul Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă Bran, potrivit lui Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al ISU Braşov, care a adăugat că, la momentul intervenţiei, deja acoperişul ardea cu flăcări violente, de 5-6 metri înălţime, iar focul a fost lichidat după circa 5 ore. Casa de vacanţă a fost distrusă în totalitate: acoperişul a ars pe 80 de metri pătraţi, tavanul s-a prăbuşit, iar interiorul a fost complet distrus. A mai ars şi o anexă unde se aflau lemne de foc. Proprietarul, însă, îşi asigurase casa, astfel încât îşi va recupera banii. Când au ajuns pompierii, acoperişul ardea deja cu flăcări violente, de 5-6 metri înălţime, iar focul a fost lichidat după circa 5 ore.
O casă de vacanţă din Moieciu s-a făcut scrum, marţi seara, în urma incendiului ce a pornit de la acoperişul casei. Proprietarul imobilului, de loc din Râşnov, venise să aprindă focul în casă, pentru nişte oaspeţi ce trebuiau să sosească. A plecat mai apoi, însă coşul de fum s-a supraîncălzit, iar scânteile au aprins acoperişul. În casă, la momentul izbucnirii incendiului nu se afla nicio persoană, vecinii fiind cei care au văzut flăcările şi au cerut ajutor. Pompierii au intervenit cu 3 autorspeci