Peste trei mii de persoane şi aproximativ 50 de preoţi şi prelaţi au participat, vineri, de Sfântul Ilie, la hramul Mănăstirii Nuşeni, unde au fost aduse, de la Mănăstirea Halmiris din judeţul Tulcea, şi moaştele a doi sfinţi - Epictet şi Astion, transmite MEDIAFAX.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a declarat că la slujba oficiată de mitropolitul Andrei Andreicuţ şi de un sobor de circa 50 de preoţi şi prelaţi au asistat peste trei mii de persoane din Bistriţa-Năsăud, dar şi din alte judeţe.
"A fost foarte multă lume. Estimez că au participat peste trei mii de credincioşi. Slujba a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Andrei Andreicuţ, mitropolitul Clujului, Sălajului şi Maramureşului. A venit multă lume să se închine la moaşte, dar a fost aglomeraţie. Lumea a stat la coadă. Şi eu am stat să ating moaştele şi să iau binecuvântare", a declarat Moldovan.
Potrivit sursei citate, după slujbă oamenii au primit mâncare de la călugării Mănăstirii Nuşeni, peşte şi orez, dar şi apă şi sucuri.
Moaştele sfinţilor Epictet şi Astion, cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, au fost aduse joi seara de la Mănăstirea Halmiris, judeţul Tulcea. Ele au fost aşezate într-un baldachin special amenajat în incinta mănăstirii unde oamenii s-au putut închina la ele.
Vineri seară, moaştele vor fi aduse la Bistriţa pentru ca, în cursul zilei de sâmbătă, credincioşii din oraş să se poată închina la ele la Biserica Protopopiatului.
Apoi, moaştele vor ajunge, duminică seara, şi la Mănăstirea Floreşti, unde vor sta până luni dimineaţa.
Peste trei mii de persoane şi aproximativ 50 de preoţi şi prelaţi au participat, vineri, de Sfântul Ilie, la hramul Mănăstirii Nuşeni, unde au fost aduse, de la Mănăstirea Halmiris din judeţul Tulcea, şi moaştele a doi sfinţi - Epictet şi Astion, transmite MEDIAFAX.
Preşedint