Japonia a început să desfăşoare rachete sol-aer Patriot ca măsură de precauţie la apropiata încercare a Coreei de Nord de a plasa un satelit pe orbită, o manevră în spatele căreia Occidentul suspectează se ascunde de fapt un test . Rusia a avertizat regimul de la Phenian să renunţe la planurile sale controversate. Sursa: Reuters
Phenianul a anunţat sâmbătă intenţia sa de a lansa pe orbită, între 10 şi 22 decembrie, un satelit de observaţie, după analizarea de către cercetători a erorilor comise în cursul lansării eşuate a unei rachete, în luna aprilie.
Autorităţile de la Tokyo au reacţionat imediat, suspendând discuţiile cu Coreea de Nord, prevăzute să se desfăşoare la 5 şi 6 decembrie la Beijing.
Potrivit postului naţional de televiziune NHK, un vas ce transportă rachete de tip Patriot PAC-3 (Patriot Advanced Capability-3) a părăsit luni o bază navală din vestul Japoniei şi se îndreaptă spre Okinawa, în extremitatea sudică a ţării.
Ministrul apărării, Satoshi Morimoto, a ordonat sâmbătă forţelor japoneze să se pregătească în vederea acestei lansări. La rândul său, un purtător de cuvânt al ministerului a declarat pentru AFP că “forţele terestre, aeriene şi navale ale Japoniei se pregătesc să fie amplasate în Okinawa", ce ar putea fi pe traiectoria rachetei nord-coreene.
Potrivit cotidianului Yomiuri Shimbun, autorităţile de la Tokyo mai intenţionează să trimită în apele învecinate nave de război echipate cu sisteme radar Aegis, capabile să urmărească traiectoria rachetelor şi să faciliteze interceptarea acestora.
Luni, premierul nipon, Yoshihiko Noda, a lansat un apel pentru o strânsă cooperare între Statele Unite, China, Coreea de Sud şi Rusia. “Am ordonat miniştrilor să analizeze toate informaţiile de care dispunem", a declarat el, citat de Agerpres.
“Ar fi absolut regretabil ca lansarea s