Preşedintele PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că în opinia sa congresele celor trei partide din USL au fost "un eşec total, de un politicianism antieuropean fără precedent", şi că reuniunea USL s-a rezumat la prezentarea "ca trofeu de vânătoare a lui Frunzăverde".
"Toată întâlnirea cu oameni aduşi din toată ţara s-a rezumat la prezentarea ca trofee de vânătoare a lui Frunzăverde şi a altor doi-trei politicieni fugiţi şi la ruperea scrisorii Preşedinţiei în văzul nostru al tuturor şi mai ales al cancelariilor occidentale", a arătat Cezar Preda.
În opinia sa, discursul lui Crin Antonescu "antieuropean", precum şi "batjocorirea instituţiilor naţionale dau un mesaj clar Europei şi nu numai că nu sunt parteneri de dialog".
"Liderii USL transmit pe de o parte Europei că nu au nevoie de sfaturile şi sprijinul ei, iar românilor, prin ruperea scrisorii, că pot face şi ei acelaşi lucru cu orice însemn oficial al instituţiilor statului, fie că este vorba de o hotărâre judecătorească, fie că e vorba de citaţii, de amenzi sau petiţii. Aceasta înseamnă invitaţie la anarhie. Nu pot fi viitorul României", a mai spus Cezar Preda despre partidele din USL.
Şeful statului cere liderilor USL ca opoziţia să participe la discuţiile privind revizuirea Constituţiei, astfel încât mandatul prezidenţial să fie de patru ani, iar referendumul de validare să aibă loc la locale, garantând că va demisiona în timp util pentru ca în noiembrie să fie şi prezidenţiale. Preşedintele Traian Băsescu a trimis vineri, câte o scrisoare preşedintelui Partidului Social Democrat, Victor Ponta, preşedintelui Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, şi preşedintelui Partidului Conservator, Daniel Constantin.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, în deschiderea Congresului de la Romexpo, că formaţiunea sa nu are ce discuta şi negocia cu preş