mult, profundele frământări şi dezbinări din spaţiul fostei Iugoslavii, ca urmare a lungului şir de conflicte fratricide din ultimul deceniu şi mai bine. La începutul ascensiunii sale la mult, profundele frământări şi dezbinări din spaţiul fostei Iugoslavii, ca urmare a lungului şir de conflicte fratricide din ultimul deceniu şi mai bine.
La începutul ascensiunii sale la putere, Miloşevici declara sfidător: "Atunci când pornim într-o bătălie, scopul nostru este de a ieşi învingători". Până la urmă însă a ieşit înfrânt, rând pe rând, în Croaţia, în Bosnia, în Kosovo. Iugoslavia nu mai există, în locul ei au apărut mai multe state independente: Slovenia, Croaţia, Bosnia, Serbia-Muntenegru.
Paradoxul este că, dacă în trecut regimul de la Belgrad se bucura de cea mai mare trecere în ochii Occidentului, a sfârşit prin a deveni paria, Iugoslavia fiind prima şi singura ţară care a fost supusă bombardamentelor NATO. Slovenia este, astăzi, membră a NATO şi a UE, Croaţia ar putea să-i urmeze exemplul, dar, pe ansamblu, fostul spaţiu iugoslav este departe de a-şi fi găsit liniştea. În Bosnia se menţine un echilibru fragil, Muntenegru ar putea să se desprindă de Serbia, ceea ce ar însemna crearea unui nou stat independent, iar soarta provinciei Kosovo este încă sub semnul întrebării.
Iar moartea lui Miloşevici nu are cum să contribuie la limpezirea lucrurilor. În timp ce pentru croaţi, pentru musulmanii bosniaci şi pentru albanezi, nu neapărat şi pentru sloveni, a căror secesiune s-a desfăşurat în condiţii paşnice, el rămâne "măcelarul din Balcani", pentru mulţi sârbi este un martir care şi-a sacrificat viaţa pentru salvarea Serbiei. Pe bună dreptate, unul dintre cei mai avizaţi cunoscători ai situaţiei din zonă, analistul britanic Tim Judah, afirmă că prin moartea lui Miloşevici a dispărut şi şansa unei judecăţi imparţiale din afară, care, la un moment dat, să
