În acest an au început lucrările arheologice şi de igienizare a zonei în care, odată, a fost Cetatea Brassovia, pe Muntele Tâmpa. Lucrările vor continua şi anul viitor, primarul George Scripcaru anunţând că vor fi alocate sume în bugetul local de anul viitor.
Edificiul care datează de dinainte de la sfârşitul secolului al XIII-lea a fost construit pe un platou la sud şi vest de vârful masivului Tâmpa (960m). Vechea cetate medievală se întinde o suprafaţă de circa 23.000 mp şi are ziduri înalte şi groase de 1,70 m până la 1,80 m. Obiectivul a reprezentat un important punct de apărare pentru Braşovul anilor 1.400, înaintea venirii cavalerilor teutoni în ţara Bârsei. Prima dată, cetatea a fost atestată într-un document datat 16 octombrie 1434. Poziţia dominantă de pe Tâmpa, izolarea şi înclinarea pantelor au făcut din Cetatea Brassovia o fortificaţie imposibil de cucerit şi, totodată, „cheia” stăpânirii oraşului.
Potrivit unor istorici, aici s-ar fi adăpostit domnitorul Mircea cel Bătrân şi familia sa când Ţara Românească a fost invadată de otomani. În acest an au început lucrările arheologice şi de igienizare a zonei în care, odată, a fost Cetatea Brassovia, pe Muntele Tâmpa. Lucrările vor continua şi anul viitor, primarul George Scripcaru anunţând că vor fi alocate sume în bugetul local de anul viitor.
Edificiul care datează de dinainte de la sfârşitul secolului al XIII-lea a fost construit pe un platou la sud şi vest de vârful masivului Tâmpa (960m). Vechea cetate medievală se întinde o suprafaţă de circa 23.000 mp şi are ziduri înalte şi groase de 1,70 m până la 1,80 m. Obiectivul a reprezentat un important punct de apărare pentru Braşovul anilor 1.400, înaintea venirii cavalerilor teutoni în ţara Bârsei. Prima dată, cetatea a fost atestată într-un document datat 16 octombrie 1434. Poziţia dominantă de pe Tâmpa, izolarea şi înclinarea pantelor a