Agenţia Spaţială Română a înfiinţat, în cadrul unui proiect de cercetare, un centru de informaţii geospaţiale. Analiştii formaţi la acest centru au fost deja folosiţi de Armată pentru culegerea de informaţii, cu ajutorul sateliţilor, în Irak şi Afganistan. În acelaşi timp, graţie proiectului, şi inundaţiile din anii trecuţi au fost monitorizate prin satelit. Centrul pentru informaţii derivate din date geospaţiale (GEOINT), care a implicat munca a 15 cercetători, a fost dezvoltat în urma unei colaborări dintre Agenţia Spaţială Română, Academia Tehnică Militară, Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Institutul pentru Tehnologii Avansate al Serviciului Român de Informaţii.
Proiectul a început în 2006 şi s-a derulat pe o perioadă de doi ani, după ce a câştigat competiţia a II-a a Programului de Cercetare de Excelenţă. Pentru derularea proiectului s-au cheltuit 400.000 de euro.
"Scopul principal a fost acela de a continua nişte activităţi care erau începute şi care nu erau suficient consolidate. Am urmărit ca rezultat al cercetării crearea unui model cât mai aproape de unul operaţional, care să aibă nişte componente de bază în activitatea de GEOINT, precum software pentru analiza şi procesarea imaginii, soft pentru controlul fluxului de lucru, soft care să îţi permită acces la biblioteci, pentru a ajuta activitatea de interpretare şi intelligence, până la urmă bazată pe interpretarea imaginii", afirmă Ion Nedelcu, expert al Agenţiei Spaţiale Române.
VRĂJITORII
Unul dintre primii paşi ai proiectului a fost cumpărarea unei staţii de recepţie de date satelitare. Apoi, cercetătorii au avut ca obiectiv utilizarea unor resurse existente precum soft-uri şi dezvoltarea lor, în aşa fel, încât pe baza informaţiilor culese de sateliţi să se rezolve o multitudine de proble