A trecut un an şi jumătate de la cazul care a şocat România. În noaptea zilei de 26 spre 27 iunie 2010, un pastor unitarian din municipiul Mediaş şi-a ucis cei doi copii, în vârstă cinci, respectiv şapte ani. Le-a tăiat gâtul în incinta bisericii, după care bărbatul, de 35 de ani, s-a sinucis, aruncându-se în faţa unui tren. După luni de agonie, soţia lui Cseh Denes, Jolan, acceptă să vorbească în premieră despre cele întâmplate.
Spune că nu mai suportă ca toată lumea să îi catalogheze soţul drept un criminal. Arată cu lacrimi în ochi fotografii cu soţul şi cei doi copii. "Acesta era Denes, un om bun, cu suflet cald. Sunt zile, tot mai multe, în care îmi doresc să nu mai fiu pe lumea asta, să mă duc lângă ei, să fiu cu ei pentru totdeauna. Doar atât îmi doresc”, s-a confesat Cseh Jolan pentru TV2. "Nu ştiu cât mai am de trăit, o zi sau poate o lună şi nu vreau ca lumea să rămână cu imaginea soţului meu din acea seară blestemată”, îşi motivează Cseh Jolan decizia de a vorbi despre caz după atâta timp. "Simt că înnebunesc când lumea spune despre soţul meu acel cuvânt. De ce să fiu supărată pe el? Că şi-a sacrificat viaţa pentru mine? În acea seară nu a fost el. Nu era lucid. Denes era încărcat de sentimente nobile şi nu ar fi putut face rău nimănui”, spune Jolan.
Tumoare de 4.5 kg
Ea îşi aminteşte cu regret momentul care a adus dezastrul în familia lor. "Am fost la medic, în 2008, fiindcă mă durea stomacul şi mi-au depistat o tumoare de 4.5 kg. Am fost devastaţi, dar am rămas optimişti. Nu pentru mult timp, fiindcă, la fiecare control, mi se spunea că tumoarea e în creştere şi nu există nici un semn care să ne dea speranţe pe viitor. Atunci soţul meu parcă a înnebunit gândindu-se că, în curând, va rămâne singur. A început calvarul. Soţul meu a început sa sufere de insomnie şi nu trecea o zi, să nu îmi spună că îl doare capul foarte tare. Am